Cu Simba prin poveşti

                   

Îl cheama Simba şi atât. Nu are porecle. Şi nu are nici vârstă. E doar mereu tânăr şi pus pe glume.

Simba este înalt, pistruiat şi  politicos. Prietenii se strâng dintotdeauna în juru-i şi în camera sa, căci are darul de a atrage oamenii pe lângă el. Cu simplitate, şarm şi onestitate. Încă de mic el alerga înaintea tuturor cu o maşinuţă în mână, instigând la voie bună şi cât mai multe pozne nevinovate. De copil.

Stilul său vestimentar e în general unul sport, comod şi curat. Uneori se îmbracă nepotrivit cu temperatura de afară. Aşa că îl mai poţi zări, câteodată, în pantaloni treisferturi, zribulit de frig, stând de vorbă cu băieţii în faţa blocului.

Vocea lui sună după cum doreşte el. Odată a sunat tunător:

-Mamăăăăă! – de obicei pe mama lui o strigă pe nume, adică Izaaaa, dar, de data asta, probabil a doua oară în viaţă, o striga mamă!

Aşa că mamă-sa a alergat speriată, pe bună dreptate(până şi bunicul cel surd se speriase şi a sărit cu un: „Ia vezi, a păţit ceva! S-o fi curentat!”) şi într-un suflet, să afle ce i s-a întâmplat băiatului.

-Ce-i?!

Tot el, cu voce caldă, zâmbind cu gura până la urechi:

-Mă întreabă cineva pe chat cum se face orezul cu lapte!

Vocea lui sună arţăgos dacă el e în toane proaste. Căci, ca orice om, are şi el toane şi tonuri.

Apoi, dacă simte că a sărit peste câţiva căluţi şi se simte neconfortabil, vocea lui devine grijulie şi plină de atenţie şi drăgălăşenie:

-Uite, dacă te-am supărat, sar toţi caii înapoi.

Ca expresii preferate, micul Simba avea „maşimama”(adică maşina cu care se juca, cu care se plimba, cu care dormea). Apoi, când a mai crescut, a descoperit un nou cuvânt „superturbo”. Care era, mai degrabă, o descriere a stării lui.

Acum îl poţi auzi mai des spunând „ce faci, măi, Alesia?!” (Alesia e pisica care l-a ales pe el stăpân iubitor)

Obiceiul lui e să facă numai ce vrea. Şi să rămână, totodată, pe bucata lui de bun simţ.

N-are ticuri şi nici tacuri. Şi are obiceiul de a mânca doar când îi e foame. Hobby-uri mereu altele, nimic de durată.

Cu siguranţă Simba e o mare figură. Căci e plin de idei şi e spontan. Mereu surprinde. Plăcut.

Are calităţi, dar şi calităţi duse la extrem. Uneori le spunem defecte, pe nedrept. Dar la el, orice ar fi, există şi dezvăţ, răzgândeală, sărit cal înapoi. Adică... Nimic înţepenit la el.

Câteva din marile lui calităţi sunt răbdarea, calmul şi atemporalitatea. Şi acestea duse pe alocuri la extreme. Astfel încât, cum-necum, el nu întârzie niciodată, chiar dacă a plecat spre destinaţia propusă cu doar o secundă în urmă. Ţie ţi-ar lua drumul 15 minute, lui nu...

Cred ca are buzunarele pline cu timp...

Când era mic s-a temut o vreme de câinii mari negri. Cei din faţa blocului său. Visase el ceva urât cu un câine mare negru şi, a  doua zi, chiar acela îl aştepta în fund, fix în faţa scării. Când el, cu ghiozdanul în spate, trebuia să meargă la şcoală.

Dar mamă-sa s-a prins de pozna asta. Aşa că îşi făcuse un obicei să iasă la fereastră şi să îi ademenească departe de Simba, cu ceva de mâncare.

Încet, Simba a uitat de teama asta.  

Simba e un visător, să ştiţi. Dar ce vrea el, nu e pentru el. De obicei se gândeşte la ceilalţi. Căci vrea ca toată lumea să fie fericită şi să nu se mai certe aiurea în tramvai!

Căci nu îi plac violenţa şi agresivitatea.

El nu speră nimic, pentru că speranţa e vecină disperării, iar el ştie asta. Ia  totul aşa cum vine, şi când vine. Nu-şi face planuri, fiind mereu deschis la ce, sau cine, îi ciocăne la uşă. La orice oră. Spre disperarea mamă-sii, care mai stă uneori trează, în vârf de pat, cu Alesia lângă ea, aşteptându-l pe Simba. Până adoarme, căci ştie, totuşi, că el e om mare şi e bine oriunde ar fi.

Pentru Simba prietenii sunt importanţi. Şi toţi în jur au aflat asta. Mamă-sa încă de pe când el era mic şi tot el le arunca jucării pe geam. Toate câte le găsea. Aşa că a păstrat uşa deschisă pentru toţi prietenii lui. Ba şi pentru prietenii prietenilor lui. Adică pisici, peşti, iepuraşi...

Simba îşi protejează prietenii şi îi ajută. Uneori ca un adevărat diplomat politic. Sau, mă rog, cam cum ar trebui să fie un adevarat diplomat politic...

Căci iaca poveste:

Erau el şi încă doi prieteni buni de-ai lui. Puşti cu toţii. Abia îşi primiseră primele telefoane mobile. Se întorceau, deh, ca băieţii, pe înserat(dar nu foarte târziu) de la un film. Când au fost acostaţi de 3 băieţi mai mari decât ei.

-Telefoane aveţi?

Au încercat ei să nege şi să ascundă asta, dar n-au putut. În special cel mai înalt dintre toţi, care doar ce primise un telefon „superturbo”. Şi care a început să plângă:

-Băăăăi, nu vi-l dau că iau bătaie acasăăăă...

Cei trei puşti mai mari l-au încolţit pe acesta, simţindu-i slăbiciunea.

Simba avea şi el telefon. În primise cadou de la tatăl lui. Costase o căruţă de bani. Dar nu ţinea aşa mult la el, cât ţinea la prietenii lui. Aşa că l-a scos din buzunar şi a început negocierile:

-Băi! Vi-l dau eu pe al meu, de bună voie, dar lăsaţi-l pe el în pace. Numai să îmi iau cartela.

Iar cei 3 găligani, uimiţi, au continuat negocierea:

-Ok, dar ne laşi să dăm întâi un telefon, că noi nu mai avem credit.

Aşa a rămas Simba fără telefon o vreme. Mamă-sa, îl tot suna grijulie ba de la serviciu, ba de prin piaţă, ca să îl întrebe ce şi cum mai face. Iar telefonul era mereu închis.

Până într-o zi în care Simba a luat-o uşurel:

-Ia loc. Trebuie să îţi spun ceva, dar te rog să nu ţipi prea tare...

Şi i-a povestit toată tărăşenia. El Simba cel de 11 ani, diplomatul ideal.

Pe mamă-sa, spre marea lui uimire, a lăsat-o cu gura căscată, ba chiar a impresionat-o adânc. Căci, sărmana, nu numai că n-a ţipat la dânsul, ba chiar l-a felicitat:

-Bravo... Ai acţionat foarte bine... Cred că nici eu nu aş fi avut inspiraţia ta... Ţi-ai protejat prietenii...

-Daaa, să-l fi văzut pe Teo ce bocea! Zău... Cum să îl las aşa... Că ştii că el are tată vitreg...

-Ba ai recuperat şi cartela... Şi te-ai întors şi întreg acasă... Numai că alt telefon... o să fie unul ieftin... că...

-Lasă, că nici nu îmi trebuie. P’ăla mi l-a făcut Vicol cadou de ziua mea... Că nu ştia ce să îmi ia... Mă rog... a fost mai mult plăcerea lui, că eu i-am zis că n-am nevoie de nimic...(Vicol e tatăl lui, cu care se vede o dată pe an, căci parinţii lui Simba sunt despărţiti de pe vremea când el avea 6 ani)

-Ţie, nu, dar mie da, ca să pot vorbi cu tine când nu sunt acasă.

Secrete despre Simba? Hehe... Mamă-sa ştie o grămadă! Dar ssst, nu le dă aşa uşor!

Totuşi, mi-a mai spus câteceva:

-Simba s-o crede el leu paraleu, dar dacă ştii cum să-l iei, devine pisoi... Căci tare îi mai place să se alinte şi să fie alintat. De mic era aşa... Un pisoi mare! Sau un leu pisoi...

Şi mi-a mai povestit odată, aşa, ca între femei:

-Simba s-a născut fix la răsărit. Când a apărut el, a ieşit şi soarele. Nu mint! Căci încă văd cum îl ţinea medicul în mâini şi mi-l arăta, iar în spatele lui era soarele. Că abia vedeam copilul! La soare mă puteam uita, dar la Simba ba!

În alt rând:

-Şi primele 2 zile a dormit într-una... Dormea, visa că suge şi zâmbea... Mare somnoros şi zâmbicios o fost de mic...

Toate evenimentele trăite de Simba sunt importante. Pentru că pune suflet în tot ce face şi nimic nu trece pe lângă el fără să işte întrebări şi răspunsuri. Uneori o ia pe mamă-sa martor la toate câte îi trec prin cap, căci ea îl ascultă cu atenţie şi îi pune şi ea fel de fel de întrebări care lui Simba îi dau prilej în plus de gândire. Şi ea nu-l judecă niciodată. Cu ea se simte confortabil, şi poate fi el însuşi.