Erghin si Cozmin erau prieteni buni şi dintotdeauna. Câci se născuseră în acelaşi an, gard langă gard, şi crescuseră împreună. Erau nedespărţiti.
Erghin suferise un accident cand avea 2 ani şi îsi pierduse un picior. Cozmin îl însoţea peste tot. Uneori, când Erghin nu avea cârja la el, Cozmin îi oferea sprijilul său. Sau îi impingea căruţul prin parful de pe drum.
Toţi îi ştiau de parcă erau unul şi nu doi. Peste tot pe unde era Cozmin, trebuia să fie şi Erghin, şi invers.
Într-o zi, cei doi s-au dus la plajă – căci satul lor era undeva pe malul mării. Marea era mai învolburată ca de obicei. Pe plajă erau doar ei doi. Nicimacar pescarii nu ieşiseră în larg în ziua aceea.
-Cozmine, ce zici, facem o baie?
-Ştiu şi eu… Uite cum e marea… Nu prea mă trage aţa, să ştii…
-E, tu faci ce vrei, dar eu o să intru!
Erghin a luat-o hotărât înainte, ţopăind într-un picior, aşa, îmbrăcat.
Cozmin, văzându-i hotărârea i-a strigat din urmă:
-Stai, că vin şi eu.
Şi l-a urmat în marea învolburată, tot aşa, îmbrăcat.
Pe mal au lăsat doar papucii de cauciuc cu care erau încălţaţi.
Şi asta a fost tot ce au găsit oamenii a doua zi când îi căutau, căci cei doi nu se întorseseră acasă. Şi nici nu s-au mai întors vreodată…
O vreme plaja aceea a fost ocolită. Doar noii veniţi, care nu ştiau povestea, zăboveau acolo.
-Şi unde aţi fost? îi întrebau curioşi localnicii, când îi întâlneau.
-Acolo, în capul uliţei, unde e apa mai adâncă! Faină plaja! Nisipul e mărunt şi fin…
Aici oamenii lăsau capul în pământ şi ziceau cu tristeţe, abia auzit:
-Da, aţi fost la Trei Papuci…
Şi aşa i-a rămas numele…
Şi asta a fost tot
RăspundețiȘtergere