Cheia grea de la gâtul tău

Te privesc. Te ştiu dintotdeauna. Acum încerc doar să te recuprind...

O mare parte din mine e la tine... Rătăcită de prin alte vieţi...

Tu doar îmi spui să am curaj şi să fac pasul către zbor, căci tu ştii că eu am aripi. Le-ai văzut.

Eu încă mă tem. Şovăi.

Dar, în curând, de dragul tău, şi pentru că am încredere în tine, eu voi face pasul către care mă îndemni!

Voi zbura către tine, chiar dacă, încă, eu nu-mi văd aripile şi nici nu ştiu cum pot zbura.

Mă încred cu toată inima în inima ta.

Cu toată fiinţa.

Unul câte unul, am tăiat firele ce mă ţineau legată de pământ. Acum nu mai e decât un singur drum pentru mine – acela către cer. Către tine. Către noi.

Tu mă aştepţi. Ştii că vin. De acum ne mai despart doar câteva bătăi de inimă.

Iubirea noastră... devine ceva palpabil...

Un timp a fost un vis pe care, amândoi, l-am purtat în inimă.

Datorită lui, al visului, noi ne-am recunoscut.

Acum el capătă contur. Tot mai mult...

Şi totuşi, cheia e la tine... Şi tu ştii acum şi asta. Mai rămâne doar să o foloseşti....

Cumva, ea e legată greu de gâtul tău...

Te va trage în jos, sau te va înălţa... Depinde doar de tine cum o foloseşti...

De vei alege să te înalţi, voi fi lângă tine. Aceea e calea pentru amândoi.

De nu... tot împreună vom cădea... În alte vieţi ne vom risipi, meniţi fiind să ne găsim din nou, iar şi iar...