joi, 10 martie 2016

Multi pass

Mi-a adus doamna de la bancă noul digi pass. 
În faţa mea, conform procedurii, ea a introdus de trei ori la rând PIN-ul greşit şi l-a blocat pe cel vechi. Mi-a explicat apoi că trebuie să intru pe net şi să îl activez pe cel nou. A plecat. Cu tot cu digi pass-ul meu vechi. Acum blocat.

Intru pe net, urmez indicaţiile de pe procedura scrisă şi constat, după mai multe încercări, că ceea ce scria acolo nu corespundea deloc cu ce era online.

Sun la numărul dedicat celor nepricepuţi, unul găsit pe net.  La contact. 
Mi se spune să folosesc vechiul digi pass, să mă loghez cu el şi apoi, în meniul…

Îi opresc şi le spun că nu mai am vechiul digi pass.
Aflu că, în acest caz, e necesar să mă deplasez la o sucursală să rezolva acolo, căci eu, fără cel vechi nu pot face nimic.

Aha! 

O sun şi pe duduia care îmi adusese noul digi pass şi îi zic că procedura ei e greşită şi să nu mai dezactiveze vechiul digi pass până nu l-a activat pe cel nou!

Aha! Zice şi ea politicos.

Eu mă îmbrac şi plec val vârtej la prima sucursală. 

Rezolv. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu