joi, 17 martie 2016

Mâine zbor către o viaţă nouă


Într-o clipă am găsit curajul, sau nebunia, de a pune punct la o mare parte din ce am trăit 40 de ani. Atât cât a fost posibil. Blocaje mai sunt. Ştiu asta. Mai e de lucru acolo. Mai e de ars.
Cumva am rupt cercul. M-am eliberat.

Mâine, însă, zbor către o viaţă nouă. Cumva închei un ciclu de 20 de ani. Un al doilea ciclu din viaţa mea.

El a fost cel care mi-a dat imboldul. A fost un “Hai! Te ia şi vino aici!”
Iar eu, uimită de propunerea lui, la care nu mă aşteptam, mi-am şters lacrimile, mi-am înghiţit suspinele şi am murmurat “Ok... Să ştii că vin...”

A doua zi mi-am cumpărat biletul de avion şi mi-am dat demisia.

Timpul de preaviz s-a scurs. Uneori abia simţit. De parcă se oprise în loc. Alteori vertiginos de parcă avea de recuperat. Acum sunt la distanţă de numai 12 ore de zbor. Zborul către el. Către mine. Către noi.

Îmi acord răgazul a 6 luni(cât îmi permit economiile) pentru regăsire şi creaţie. 
Vor fi 6 luni de renaştere.De descoperire. De cunoaştere. De autocunoaştere.
6 luni în care vreau să trăiesc fiecare clipă ca şi cum ar fi prima şi ultima!
6 luni în care vreau să mă bucur de viaţă ca un condamnat la moarte care a primit o graţiere neaşteptată!
6 luni în care îmi voi explora sinceritatea, interiorul şi capacitatea de a mă deschide cât mai mult!
6 luni în care vreau să iubesc! Şi în care stiu că voi fi iubită!
6 luni în care nu voi mai trăi un vis, ci o viaţă! O realitate nouă, total asumată, vie, prezentă!
6 luni în care nu mă voi mai gândi la bani şi la ce posibilităţi pot găsi pentru a-i câştiga!
6 luni în care voi căuta să mă descurc cu cât mai puţin din resursele exterioare şi cât mai mult cu ce am în interior!

Ştiu că numai de mine depinde să transform aceste 6 luni într-o viaţă incredibilă! Şi că ele pot fi doar începutul pentru un drum pe măsură!

Şi da, vreau să merg pe dumul acesta!
Mă scutur de cât de mult balast mai pot, îmi iau un minim de bagaj şi mâine fac primul pas!

Iubire, mâine voi fi în braţele tale! Ne mai desparte doar un zbor!

Un comentariu: