“Geronimoooooo!”

Şi ce dacă greşesc şi ceea ce aleg acum să simt şi să trăiesc e doar în mintea mea?!

Da, ce dacă?! Eu vreau aşa!

Şi ştiu că realitatea aceasta pe care am ales să o construiesc din imagini fantastice cu noi doi fericiţi pe un vârf de munte: noi, cerul, soarele, trăind o viaţă care nu se poate încadra nicicum, căci suntem doi asceţi ce ne iubim. E, construcţia aceasta mentală, bine susţinută de iubirea din inima noastră, se transpune, zi după zi, în planul fizic. Adică devine firesc ceea ce e scris.

În plus, eu cred cu tărie că nu există greşeală mai mare decât aceea de a refuza iubirea! Iar eu iubirea am primit-o acum ca pe un dar pe care îl aşteptam în adâncă uitare de tot...

Dintâi universul mi-a lăsat la uşă un mesaj din partea ta. Aşa a început... Eu doar l-am citit, blazată, şi nu am reacţionat... Atunci el mi-a trimis al doilea mesaj... De data asta l-am citit uşor amuzată, dar tot nu am răspuns... La al treilea mesaj, pe care, cumva, deja îl aşteptam, am scris două cuvinte, ca tu să ştii că sunt... Că sunt cumva acolo, la capătul firului, dar prea stinsă ca să îţi scriu mai mult...

Din clipa aceea ai urmat firesc drumul către mine şi, în scurt timp, nu te-ai sfiit chiar să îmi mărturiseşti iubirea, născută aşa în tine, din ceea ce vedeai şi citeai pe acolo pe pagina mea... Cumva, cuvintele mele, te-au îndrumat spre mine asemeni unui far. Din ele tu, înainte de a mă vedea, deja mă cunoşteai – citisei ce în inimă purtam...

Sigur, a mai trecut un timp... O vreme chiar nu ne-am mai potrivit nici în vorbe şi nici în vibraţii. Aproape nu ne mai înţelegeam... Dar, până la urmă, şi pentru că ceva în mine a început a se schimba, am regăsit calea unul către altul... Şi am mers mai departe pe ea...

Acum trăim ceva ce doar noi doi putem înţelege...

Cei din jur doar privesc cruciş, ne spun că suntem nebuni, că am luat-o razna, că visăm cai verzi. Şi ne îndeamnă să ne răzgândim. Ei nu ştiu că asta, de-acum, chiar nu se mai poate face, căci noi deja avem în faţă un drum comun, departe de orice tipar. Cei din jur nu-l pot vedea. Sau îl văd, dar mintea lor nu îl poate desluşi... Doar noi vedem acum cărarea aceea către cer pe care împreună deja am păşit...

Da! Nu ştiu unde vom ajunge! Şi ştii ceva?! Nici nu îmi pasă!!!

Ştiu doar că vreau să fii fericit şi că fericirea ta e atunci când eu sunt fericită! Aşa că tot ce vreau acum e să fiu fericită, alături de tine, undeva pe munte...

Atât! Universul deja construieşte restul. Aşa cum e mai bine pentru noi.

De acuma chiar nimic nu ne mai poate opri... Căci noi deja am văzut drumul tot, împreună, chiar până la “Geronimoooooo”!