Mirosea îngrozitor în troleu. Fraaate, îţi muta nasul!
Pe scaune, bine instalaţi cu ceapă şi slănină, doi bărbaţi,
teribil de puturoşi şi beţi(pe de-asupra!) înfulecau de zor, râzând unul de
altul. La un moment dat, unul dintre ei se chinuia bizar să îi pună celuilalt
un adidas pe după gât. Adidasul din piciorul lui. Cu tot cu picior. Făcuse o
fixaţie pentru asta. Era atât de concentrat că şi uitase să mai muşte din
ceapă.
Da, jucau într-o piesă grotească. De troleu.
Staţie.
Cei doi actori se proţăpesc cu miros cu tot, în uşa.
Peste noi. Adică eu şi Simba.
Simba s-a dat vreo 3 paşi mai în spate, eu mi-am prins nasul cu două
degete. Era absolut necesar.
Apoi s-au răzgândit. S-au dat din uşă şi au ocupat un alt
scaun.
Acum uşa era ferm baricadată de un dulap… Da! Era un om cât
un dulap în ea! Deci nu puteai trece pe lângă el – clar! Abia dacă ai fi putut
vârâ o palmă între el şi uşă. O namilă din carne pe două picioare. Nu că
era obez! Erau acolo, în el, vreo 3 obezi! Am rămas blocaţi în spatele
lui în acel miros imposibil de explicat. Totuşi, dulapul se mişca. Greu, dar…
cobora din troleu…
Da, nu e de râs. Dar nici de plâns… E de mirare că mai putea
merge…
A coborât până la urmă, prea
încet, baricadându-ne pentru câteva clipe de eternitate drumul către aerul
curat.
Liberă, pe trotuarul cenuşiu, am răbufnit.
-Unii sunt împuţiţi de nu-ţi vine a crede că poate exista
aşa ceva! Măcar în ploaie dacă stăteau şi tot miroseau mai bine! Nici câinele
plouat nu pute aşa! Altul e gras cât casa!
Mişto oraş! Ce poate
fi mai civilizat de atât?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu