A intrat furtunoasă în birou. Era în vervă,
surescitată, agitată, încântată. Luase rezultatul testului mamar și reieșea din
el că nu era nimic de operat acolo. Desigur, urmau alte investigații, probabil
un tratament hormonal, un test al glandei tiroide. Totul era turuit într-un
ritm accelerat, obositor.
O priveam și nu știam dacă e cazul să îi
vorbesc despre alternativele naturale. Eram, din nou, în dilema: să opresc omul
și să îi zic că, dincolo de aparențe și de ceea ce crede el că trăiește, se
ascunde altceva, mult mai adânc, că bolile sunt prietenii noștri și că vin ca
să ne tragă de mânecă că suntem pe lângă drumul drept? Sau să tac și să trec
mai departe?
Mă gândeam că, totuşi, nu e întâmplător
faptul că sunt acum aici și pot vedea iureșul ei și că ar trebui să îmi asum
riscul și să îi spun. Apoi, strângerea de inimă și nervozitatea simțite în
plexul solar, îmi dădeau de știre că ar fi mai bine să tac, căci, oricum, ea nu
e pregătită să afle adevărul și că preferă să îl trăiască egotic pe al ei,
acela în care are probleme mamare, are probleme cu tiroidă, a făcut un RMN și,
până a primit rezultatul, a fost teribil de îngrijorată, şi că, după ce l-a
primit, a fost extrem de fericită.
Radia povestind despre poveștile ei cu
glandele bolnave, investigații, spaime și tratamente.
Am tras o gură de aer adânc în piept(exact
ca atunci când te pregăteşti să te arunci în apă) și, după ce s-a mai liniștit,
am întrebat-o dacă, înainte de a se lasă pe mâna medicilor și a începe
tratamentele recomandate de ei, este interesată de variantă alternativă,
naturală. Nici nu am apucat să închei propoziția, că s-a aprins din nou și a
atacat vehement și agresiv subiectul: “Nu, nicigând! Am mai avut o verișoară cu
noduli și a murit cu tratamentele naturiste!”
În iureșul renăscut am încercat să îi spun
că am avut și eu noduli la sâni și că s-au absorbit complet, dar asta
presupune, în primul rând, schimbarea modului de gândire.
Colega din față mea, care sesizase intenția
mea și agresivitatea interlocuitorului, mi-a făcut un semn discret: “Cu ea nu
se poate...”. Apoi, cu o sugestivă închidere a ochilor și un strâns al buzelor,
mi-a dat de înţeles că e mai bine să închei subiectul.
Eu îmi făcusem datoria – mă asigurasem că
omul bolnav ştia că există şi alte metode. Mai departe era alegerea lui dacă le
aplică sau nu.
Bolnava s-a liniștit acum. Nu mai radiază.
Va reveni curând la starea ei zilnică, aceea în care trântește telefonul dacă
îi răspunde o anumită colegă, explică de câte 3 ori unde s-a greșit în
documente, se aprinde pe măsură ce parcurge bifele nebifate și, uneori, am
impresia că va începe să plângă. Se poate vedea clar egoul legat de serviciu.
La ea, legătură dintre forma gând și nodulii la sâni e cât se poate de
vizibilă: "Resentiment, frustrare și ego rănit pe carieră."
Şi care are ca nou model de
gândire:"Eliberez căile insuccesului și permit succesului să fie al meu."
Dar
nu e pregătită să înțeleagă mesajul și, deocamdată, se bucură că nu e nimic de
operat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu