Vasul de lut este util doar pentru interiorul său

Fericirea este interiorul vasului de lut, plăcerea sau neplăcerea reprezintă peretele vasului, iar vasul de lut este util pentru interiorul său.

Altfel spus, fericirea este o stare interioară, necondiționată de nimic exterior. Plăcerea și neplăcerea le simțim la nivel fizic și sunt strâns legate de ceea ce vine din afară, iar ceea ce rămâne și are valoare este doar ce purtăm în interior.

 

Se spune că omului îi poate fi bine și spânzurat dacă se obișnuiește. Desigur, afirmația este exagerată, dar ascunde un mare adevăr. Obișnuința ține de simțuri și se realizează la nivelul corpului fizic, iar acesta are capacitatea de a se adapta, mai repede sau mai lent, la orice stimul extern.

Pe de altă parte, după un anumit timp în care primește semnalul și organismul se obișnuiește, omul ajunge să nu îl mai conștientizeze, caută stimuli mai puternici. Mai mult, dacă nu mai primește semnalul, percepe această ca pe o lipsă, ceea ce poate duce la frustrare și anxietate. Fenomenul are loc atât în cazul stimulilor generatori de plăcere, cât și în cazul celor generatori de neplăcere. Dacă în cazul stimulilor generatori de plăcere, procesul pare firesc și ușor de acceptat, în cazul celor generatori de neplăcere, el pare mai greu de acceptat, de aceea voi insista asupra lui.

Oamenii care sunt stresați de nivelul prea mare de muncă, de un anumit zgomot sau de un anumit șablon manifestat de cei din jur, etc, în momentul în care nu mai receptează acest stress, o vreme par a fi în derivă, fiindu-le greu să savureze liniștea care s-a instalat. Ei, încă, așteaptă acei stimuli, fiind setați să îi anihileze, iar lipsa lor îi bulversează. Unii devin chiar dependenți de motivele de stress și nu numai că le întrețin, dar chiar caută să le crească în intensitate, creând condițiile necesare acestora.

 

Fericirea nu are legătură cu simțurile. Putem să fim fericiți în condiții aprige și nefericiți în cele mai blânde condiții.

 

Cum putem ajunge, totuși, la această stare interioară, sacră, de fericire?

Este o singură cale: prin a conștientiza mecanismul cercului creat de stimuli, gânduri, reacție. Atâta timp cât nu rupem acest cerc și suntem prizonierii senzațiilor(sau dorințelor) care conduc inconștient la reacții și nu ne manifestăm liberul arbitru(care ne dreptul să acționăm și să nu mai reacționăm), este imposibil să schimbăm ceva și nu facem decât să retrăim istoria și să ne învârtim într-un cerc. Suntem asemeni șarpelui care își mușca singur coada.

 

Cum putem ajunge să conștientizam mecanismul?

Pentru mine a funcționat meditația Vipassana, dar, pentru fiecare, există o cale. Poate fi actul de creație, alergarea, plimbarea prin natură, etc. Orice altceva care te pune în starea necesară.

 

Care este starea necesară, cum o recunoaștem?

Starea necesară este aceea în care simți că nu mai ai nimic de pierdut, ești împăcat, ești calm, ești distanțat de probleme, mintea nu mai stă la pândă vânând senzații și motive de reacție, ci este un martor distant, tăcut care stă pe margine și doar observă. Nu se mai implică, nu mai generează gânduri legate de acele senzații, lăsându-ți astfel răgazul să alegi acțiunea și să nu mai reacționezi condiționat de ceea ce ai simțit. Astfel poți să acționezi necondiționat de nimic și, totodata, să îți asumi conștient ceea ce faci.