Deloc întâmplător, într-o seară, la o bere,
jucându-mă cu setările camerei fotografice(era deja întuneric și doream să
realizez, fără bliț, fotografii expresive celor de la masă)am prins câteva
cadre pe care le-am considerat reușite și le-am arătat persoanei fotografiate.
Spre surprinderea mea, persoana a fost extrem de încântată de ceea ce
vedea.
Mai mult, la vederea acelor fotografii
atipice, bucuria o transformase brusc, sub ochii mei, iar chipul ei radia acum.
Era încântată să se vadă astfel. Aveam acum în față un alt om... Această
schimbare m-a făcut să simt că fotografia portret pe care o realizasem
întâmplător la acea masă, deschisese persoana respectivă.
Fără să mă gândesc prea mult(cuvintele au
venit firesc, chiar dacă nu mai făcusem niciodată ceva asemănător), i-am propus
să ne întâlnim a doua zi, pentru o oră, în parc, că să îi fac la lumina zilei
un set de fotografii portret. I-am explicat că lumina din seara aceea nu era
deloc una cu care să pot lucra ușor și că, de fapt, scopul fotografiilor pe
care i le arătasem și îi plăcuseră atât de mult, a fost să mă deprind eu cu
setările camerei, seara, fără bliț, și nu să îi fac portretul. Dar că reacția
și încântarea ei mă fac să cred că i-ar plăcea câteva fotografii reușite, la
lumina blândă a dupăamiezii.
A acceptat încântată!
Marturisec că nu aveam nicio idee despre
ceea ce urma să fac și că m-am bazat numai pe intuiție, care nu a dat greș
niciodată.
I-am spus să se îmbarce cum se simte ea mai
bine și să se macheze doar dacă simte, din nou, nevoia. și am ales un loc în
care să ne simțim confortabil amândouă – în parc. Nimic forțat sau protocolar.
Doream ca ea să fie cât mai relaxată și să putem realiza o minima conexiune.
Ne-am așezat pe o bancă și am început prin
a discuta și a ne cunoaște mai bine. Când am simțit că am trecut peste bariere
și am văzut că se relaxează, am încercat să trag primele cadre. Brusc a intrat
în alertă și expresia ei s-a schimbat.
I-am spus că nu făceam, încă, poze, ci că
doar verificam setările camerei și am continuat discuția. Ea s-a relaxat, din
nou, iar curând și-a scos și ochelarii…
Fără să își dea seama, am reușit să o
fotografiez dincolo de aparențe și formalități, căci discuția era despre un subiect
care a captivat-o atât de mult, încât a lăsat jos orice gardă. În mai puțin de
o oră, aveam un set de mai multe fotografii extrem de reușite cu ea, omul
sincer, cald, iubitor, din spatele lentilelor protocolare pe care le purta de
obicei.
Seara i-am trimis cele mai reușite
fotografii, iar a doua zi am primit feed back-ul din partea ei. Pentru început,
am remarcat noua poză de la profilul ei de pe facebook – era una realizată cu o
zi înainte și, deja, avea cca 180 de like-uri. M-am uitat și la celelalte fotografii
de profil ale ei – acelea nu aveau nici jumătate din numărul de like-uri
strânse într-o noapte! Deci, cei care o cunoşteau, o recunoșteau și o plăceau
în acea nouă fotografie!
Acesta a fost un semn bun pentru mine.
Curând am primit și de la ea un mesaj în care îmi mulțumea pentru fotografii și
îmi mărturisea că a plâns când le-a văzut și că nu știa că este atât de
frumoasă.
Ulterior, un prieten comun, și care o
cunoaște mai bine pe fata model, mi-a
spus că i-am făcut un mare bine și că habar nu am cât de mult a ajutat-o
ședința aceea foto pe fata aceea frumoasă, sinceră, dar foarte interiorizată.
Mă întreba de unde mi-a venit ideea aceea cu ședința foto portret?
Da, chiar așa?! De unde mi-a venit?!
A fost doar un moment de inspirație și, tot
purtată de inspirație și intuiție, am parcurs ca la carte pașii necesari pentru
a transforma o banală întâlnire, pe o bancă în parc, într-o ședință de
descoperire interioară.
Oamenii au nevoie să se vadă așa cum îi văd
cei din exterior. Unii se cred nefotogenici, și chiar sunt atâta timp cât sunt
închistați și protocolari. De îndată ce se deschid devin ei înșiși și dacă
reușești să surprinzi acea expresie, ei se vor regăsi și recunoaște și își vor
da seama că sunt cât se poate de fotogenici!
Secretul stă în a creea cadrul potrivit că
să renunțe la măști, ochelari, farduri, platoșe și mai știu eu ce alte forme de
închistare.
Iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă
te joci într-un cadru adecvat. De aceea cred că o ședință de fotografie de
portret reușită, în mai puțin de o oră și într-o atmosferă în care omul să se
simtă în siguranță și să se relaxeze, poate fi cu mult mai utilă decât ani
întregi de consiliere psihologică, într-un birou protocolar.
Ca fotograf, însă, trag un semnal de
alarmă: nu oricine poate face astfel de ședințe și, indubitabil, între fotograf
și model trebuie să fie creată o conexiune. Cu modelul meu, poate, am avut
noroc, căci împărtășeam aceleași domenii de interes și a fost ușor, foarte
ușor, să creez conexiunea! Eram ca doi prieteni care se cunoșteau de ani de
zile și atunci se regasiseră…
Şi, mărturisesc, că și pentru mine a fost o
experiență minunată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu