miercuri, 7 octombrie 2015

Barbaţi atraşi de femei mai vârstnice


Oamenii au vibraţii diferite În funcţie de vârstă şi de locul unde s-au născut şi trăiesc, oamenii au vibraţii diferite şi vor fi, întotdeauna, atraşi de locurile şi partenerii care au aceeaşi vibraţie ca şi ei. De aceea ni se pare firesc să vedem cupluri în care cei doi sunt apropiaţi ca vârstă, sau locuri în care se strâng oameni de aceeaşi etate. Nefirescul apare atunci când oameni cu vibraţii diferite ajung să aibe o relaţie sau alte activităţi comune.

Iar unul din cele mai nefireşti lucruri este să vezi un cuplu în care diferenţa de ani este egală cu jumătate din vârsta lui.

Motive pentru care bărbaţii sunt atraşi de femei mai în vârstă decât ei Ca femeie, de-a lungul anilor, am avut ocazia să constat pe propria-mi piele că există bărbaţi care sunt atraşi de femei mai în vârstă decât ei.
Predispoziţia aceasta poate fi justificată, la prima vedere, de dorinţa lui de a învăţa de la o femeie experimentată arta de a face dragoste. Dacă e aşa, el nu se va implica sentimental, va fi cât se poate de activ şi deschis pentru teorie şi practică, va pune întrebări mai mult sau mai puţin comode şi, poate, chiar îşi va lua notiţe. Cei doi nu vor lega o relaţie, ci doar vor avea o experienţă ... didactică.

Voi aminti cazurile în care interesele financiare sunt evidente. Acolo, în intimitatea lor, cei doi ştiu foarte bine că tânărul este cu ea doar pentru favorurile materiale, şi că, indiferent de ce ar afişa în dormitor sau în public, el nu se va implica mai mult decât la nivel fizic.

Dincolo de aceste adevăruri, incontestabile, este, însă, ceva mai profund. Pentru că atracţia şi interesul nedisimulate sunt evidente în unele relaţii, iar tânărul se implică acolo atât sentimental cât şi emoţional.

Desigur, sunt cazurile, rare, în care cei doi comunică pe mai multe planuri şi sunt hărăziţi să aibe o experienţă complexă împreună. Dar în aceste situaţii, la nivel energetic, cei doi ajung să aibe aceeaşi vârstă, iar acest lucru duce la schimbări fizice menite să facă inobservabilă diferenţa de vârstă dintre ei. Alfel spus, ea pare mai tânără, iar el mai în vârstă. Dar aceste cazuri sunt rare.
Revin la situaţiile în care se observă diferenţa de vârstă dintre cei doi. Uneori atât de mare încât nu poţi să nu te întrebi: “Totuşi, de ce el vrea o astfel de relaţie”?!

Unii tineri doresc o astfel de relaţie pentru recunoaştere... Da, pentru recunoaştere! Au nevoie să fie încurajaţi, să fie îmbărbătaţi, să fie... ovaţionaţi de pe margine. Şi se pare că o femeie mai mare în vârstă ca ei se pricepe mai bine să facă aceste lucruri, decât una de aceeaşi vârstă. Probabil e ceva împletit cu complexul lui Oedip... Căci cine se pricepe mai bine decât mama să încurajeze micul pui?!

Sunt cei cărora le place să discute mult şi pe îndelete şi aleg partenere mai experimentate pentru a exersa arta conversaţiei. Până aici nimic nelalocul lui, numai că arta conversaţiei lor continuă şi în pat ducând totul către nefiresc. Tind să cred, totuşi, că aici ele sunt cele interesate mai mult decât ei.

Mai sunt cei cărora le place să fie conduşi şi direcţionaţi, iar o femeie mai mare ca vârstă va putea face acest lucru. Ei sunt un fel de marionetă, iar femeia păpuşarul. Sunt bărbaţii cărora le place să stea după o fustă, dar nu să o şi îmbrace.

Dincolo de motivaţii se ascunde o problemă Oricum ar fi, o astfel de relaţie, dacă nu se poate justifica prin interese financiare, didactice sau o conexiune spirituală care îi va schimba pe amândoi, este forţată şi nefirească.
Orientarea unui bărbat către femei mai în vârstă ascunde o problemă interioară de care acesta fuge şi pe care refuză să o privească în faţă. Pentru că el caută o relaţie care să îi permită să rămână în cercul de confort şi care să îi alimenteze mica problemă, care poate deveni, astfel, una mare.

Şi dacă el, captiv în propria poveste nu va fi capabil să pună degetul pe rană, o provoc pe ea, femeia matură, să afle care sunt motivele pentru care el este atât de insistent şi, dacă chiar ţine la el, să îi deschidă ochii şi să îl scoată din marasmul cercului său de confort. E singura cale prin care îşi poate exprima maturitatea şi iubirea ce i-o poartă. Dacă i-o poartă...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu