Conferinţa de Vipassana Vipassana este una din cele mai
vechi şi mai simple tehnici de meditaţie şi se bazează pe urmărirea respiraţiei
şi adoptarea unui stil de viaţă în comuniune cu natura şi cu cei din jur. Nimic
mai simplu şi de bun simţ, nu?! Însă, cei care încearcă să facă asta în mod
conştient ştiu că procesul necesită multă muncă şi răbdare, pentru că implică
diminuarea egoului, iar acest lucru e de durată şi generator de multă suferinţă.
In urmă cu
6 ani şi deloc întâmplător, un prieten drag, mi-a propus, mai mult într-o doară
şi într-o zi friguroasă de toamnă, să mergem la o conferinţă de Vipassana la
Bucureşti. Răspunsul şi hotărărea mea de a duce la bun sfârşit acest gând,
aproape l-au luat pe nepregătite, căci nu se aştepta să zic “Da!” din tot
sufletul şi fără nicio altă întrebare. Asta presupunea ca el să vină cu maşina personală de la Constanţa
la Cernavodă, să mă ia de la de la serviciu la ora 16 şi să pornim direct către
Bucureşti. Conferinţa era la ora 20, deci aveam timp berechet să ajungem.
Un om atât de simplu, după vorbă, după port... Ajunşi la Bucureşti, am găsit uşor locaţia: un restaurant
cu totul special care oferea băuturi naturale de legume sau fructe şi o sală de
conferinţe. Şi unde, în fiecare nişă sau colţişor, veghea fie o gema de ametist,
fie o altă grupare de diferite cristale. Locul m-a cucerit şi, în ciuda
aglomeraţiei(lumea venise cu mic cu mare acolo pentru eveniment) şi a spaţiului
destul de strâmt, fiecare dintre noi şi-a găsit un colţişor.
Al nostru
s-a nimerit să fie foarte aproape de “scenă”, adică de micul postament unde
avea să urce Ioan Ardelean Fărcaş(cunoscut şi ca Adi de la Brad) ca să ne
vorbească despre Vipassana. Nu ştiam cum arăta acest Adi, aşa că urmăream amuzată directivele date de un om micuţ de
statură, îmbrăcat cel puţin bizar(în ciuda căldurii din încăpere, el purta 3
bluze flauşate de trening) şi încălţat cu şosete groase de lână. Era o prezenţă
tonică, zâmbitoare. Îmi părea a fi un spiriduş coborât dintr-o poiană magică
din vârf de munte. La un moment dat privirile noastre s-au întâlnit şi am fost
scurcircuitată de seninătatea şi curăţenia acelor ochi albaştrii. O privire pe
care am simţit-o şi recunoscut-o până în cele mai ascunse cotloane ale
sufletului. Atunci am ştiut că acel spiriduş nu era altul decât Adi de la Brad,
cel pe care venisem să îl ascultăm. Era diferit faţă de ce îmi
imaginasem eu, dar el era.
Uitându-se
la noi şi adresându-se celor din spate, care păreau să îl cunoască mai bine,
Adi a întrebat: “Ce ne facem cu noii veniţi? Îi ardem, sau suntem blânzi”?
Răspunsul a venit în cor, tot din spate şi însoţit de râsete: “Fii blând cu ei,
Adi, să nu fugă...”
Adi ne-a
rugat să ne îndepărtăm măcare la 2 metri de el că “... altfel o să mă pomeniţi
la noapte...”
Conferinta
a durat vreo 2 ore şi s-a încheiat cu o scurtă şi simplă meditaţie, care a
constat în a ne aşeza într-o poziţie comodă, cu ochii închişi şi a ne urmări
respiraţia – cum intră, cum iese... Atât!
Dar aceste
câteva minute(să fi fost maxim un sfert de oră), m-au făcut să hotărăsc să merg
la cursul complet de meditaţie care se desfăşura în perioada următoare la
Dumbrava de Sus(lângă Brad, judeţul Hunedoara) pe durata a 11 zile.
Karma este un cumul al vibraţiilor tuturor
simţirilor, gândurilor, acţiunilor şi trăirilor noastre şi, asemeni rădăcinilor
unui copac, ea se memorează şi se înfige adânc şi în corpul fizic. Atunci când
lucrarea de curăţare(sau de ardere a karmei) se produce, corpul doare. Poţi
simţi fiorii de durere cum îţi străbat corpul. Sunt ca nişte scurcircuite. Sau
ca atunci când scoţi din pământ o rădăcină adânc înfiptă... Nu ştii cât e de
adâncă şi cât pământ o să dizloci trâgând de ea...
Curăţarea sau arderea karmei Meditaţia de la finalul cursului a fost o
experienţă intensă, care a continuat şi în zilele următoare. Nu am uitat nici
azi senzaţiile pe care le-am avut în noaptea care a urmat conferintei. M-am
trezit cu dureri puternice în zona plexului solar. Fiecare gură de aer pe care
o inspiram îmi provoca o senzaţie dureroasă ca de arsură.
Mi-am
amintit de cuvintele lui Adi şi am înţeles ce vroia să spună colo, pe scenă.
Mai în glumă, mai înserios, când durerea ajunsese aproape insuportabilă şi
stăteam chircită pe marginea patului, m-am gândit la el astfel: “Ok, Adi, am înţeles
ideea, acum lasă-mă o clipă, că e prea mult...” Durerea a încetat imediat şi am dormit
un somn adânc, aşa cum mai dormisem, poate, doar în copilărie, în după-amiezile
de duminică, în mica odaie de pământ, după ce făcea bunica focul în sobă şi ne
îmbăia pe îndelete în covata scobită într-un trunchi de păr...
Ulterior am
înţeles că în acele aproape 20 de minute corpul meu a reacţionat la ceea ce
s-ar putea numi – curăţare sau arderea karmei.
Lucrarea
mea începuse...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu