Sunt 3 pisici în camera mea!

Ce-mi mai place să spun asta! Să mă strecor printre ei, prin sufragerie, să mă duc la Simba, în camera lui, și să spun cu uimire teatrală: "Tu știi că sunt 3 pisici în camera mea?!" Iar el să îmi răspundă la fel de teatral: "Da?! Nu știam! Nici nu îi aud cum dărâma tot pe acolo!"

 

Eu, copilul veșnic îndrăgostit de pisoi și pisici, am acum 2 pisoi și o pisică mamă. Eu, copilul care îmbrăcam pisoii în hăinuțe de păpuși, apoi îi înfășam și îi legănam îndelung... Până adormeam în hamacul zâmbetului agățat de bolta cerului... Şi atunci, sărmanii, încinși și smotociți, se furișau, pâș-pâș din leagănul brațelor mele capcană și o zbugheau pe unde apucau, de nu le mai trebuia o vreme nici lapte și nici smântână. Puteam să dau cu tunul că nu mai găseam picior de pisoi prin curte!

Eu, copilul care, în casa de la mare, la bloc, strângeam iarna pisoii de prin grădina plină de zăpadă, și îi înghesuiam toți, câți se dădeau prinși, într-o cutie mare de carton, pe balcon. Ca nu cumva să îi găsească ai mei. Şi sigur că îi găseau! Ce credeți?! Tata, mai ales, avea darul acesta miraculos-căci el mereu căuta ceva în balcon, la rezerva lui de ceapă, și dădea de rezervă mea de pisoi. Care fugeau de el, peste el, în casă, pe sub paturi. De stăteam cu toții, o vreme, cu fundurile în sus, râzând și pâsâind, ca să îi prindem și să îi predăm mâinilor paterne. Care îi  duceau înapoi, în zăpadă spunând: "Pisica stă afară, nu în casă!"

Eu, mama care a spălat jumătate din puii de pisoi de pe alee că să poată dormi Simba cu ei în pat și să îi mângâie până la tors.

 

Eu, copilul iubitor de pisoi, apoi mama copilului pisoi și iubitor de pisoi, am acum 3 pisici în camera mea! Incredibil de gri! Incredibil de pufoși! Iar cei 2 pui mai sunt și incredibil de curioși și nebunatici. Căci toate le dărâmă și au creat  trasee ca să iscodesca și exploreze până la distrugere și cele mai inaccesibile colțuri și etajere.

Cum a ajuns, de exemplu, Bella pe etajera de pe hol, care e la 1.5 m înălțime de sol?! Iaca simplu: se cațăra pe roata de la bicicletă, cea din spate (că e desumflată și își poate înfige unghiile în ea), merge pe cadru ca pe marginea gardului până la ghidon (care e la 20 cm de etajeră) și, de aici, mai e doar un salt de acrobat! Nimic greu pentru ea!

Cum a ajuns Ivan pe pian ca să fure bomboane din castron și să dea jos tot ce găsește pe acolo, în timp ce Bella, cumițică foc, stă jos, sub pian și îi admiră măiestria, așteptând noile jucării să pice de sus?! Asta chiar e simplu, dacă ești isteț un pic-că de la pat până la pian e doar un salt de 50 cm! "Pice of cake" pentru un mustăcios pufos ca Ivan, prinț persan!

 

În altă zi erau pe pervaz, pe afară! Alesia, mama persana, deschisese plasa și sărise pe balconul vecinei de la parter(noi stăm la etajul 1) și miorlăia speriată de acolo-căci nu știe să se mai întoarcă, sau nu vrea... Şi preferă să miorlăie după ajutor, adică ne cheamă să sărim și noi după ea, să o luăm în brațe și să o trecem înapoi pe fereastră... Iar cei doi pui, pufoșenii grii mângâiați de razele tomnatice, o urmăreau la unison, sincornizați în aceleași mișcări ale capului și cuminți foc. Îndată o să învețe și ei schema cu săritul acela de la 1.60 m, dar mai au de admirat la mama lor, Alesia.

 

Dar oare v-am spus?! Sunt 3 pisici în casa mea! Când ajung acasă, toți 3 mă așteaptă buluc la ușă! Dintâi se mijesc două căpșoare mustăcioase, curioase să mai fure ceva din priveliștea de pe holul scării, poate chiar să evadeze un pic, și un cap mai mare, miorlăitor, în urma lor.

Uneori, noaptea, îi apucă cheful de joacă și de tumbe. Şi s-a cam terminat cu somnul meu… Mă dau jos din pat, le iau jucăria zornaitoare (pe care au găsit-o pe undeva ascunsă), îi separ – unul îl trimit la Simba în cameră, iar pe celalat îl iau în pat cu mine. Dacă am noroc, se potolesc și mai pot fura 2-3 ore de somn. Dacă nu, nu!

 

În casa asta sunt 3 oameni și 3 pisoi. Iar oamenii, toți, indiferent de vârstă și apucături, au învățat să meargă ca pisica: atenți pe unde calcă, indiferent de oră. Chiar și în miez de noapte, am dobândit reflexul condiționat: întâi privim drumul și ne facem traseul, apoi pășim pe el. Şi asta pentru că niciunul din pisoi, și nici mama lor, nu doarme în culcușul special amenajat. Își aleg locul de somn pe unde simt ei că e ceva de curățat și tors. De cele mai multe ori pe pragul ușilor.

 

Diminețile și serile mele sunt binecuvântate cu o smotoceală de pisoi pufoși, căci, nu v-am spus?!

Sunt 3 pisici în casa mea!