Acum şi respiraţia

Sunt momente în care tristeţea fără motiv mă îndreaptă spre introspectii adânci.

Descopăr atunci, ascunsă, o urmă de frică. Ştiu că trebuie scoasă la lumină, trasă de sub bordura unde s-a aciuat. O iau incet, pe îndelete, ca pe un adolescent rebel. Îi pun întrebări şi aştept răspunsul.

Aşa am descoperit mai multe filoane de temeri: teama pentru job, teama că nu sunt o mamă bună, teama ca greşesc luând o anumită decizie, teama de...teamă...

Sau, pur şi simplu, o teamă nedefinită, colectivă. Aceea e preluată, moştenită de unul din corpuri, dar şi ea trebuie dezgropată.

Le-am luat pe rând şi le-am pus faţă în faţă cu gândul care le genera. Am realizat că totul era doar o plăsmuire a minţii orientată spre trecut sau spre viitor. Complet ruptă de prezentul ACUM.

Mi-a prins atât de bine ceea ce spunea Eckhart Tolle: ACUM ce problemă ai?

Răspunsul este: ACUM totul e minunat! Respir! Mă simt bine! Nu am niciun disconfort!

De ceva vreme, această întrebare, care mă raportează la clipa ACUM, a devenit instrumentul de conştientizare. De tragere de atenţie că sunt în Tra Lala Land, că mintea sare ca o capra de munte, din colţ în colţ.

De câte ori simt că mă pierd în gânduri, ma trag de mânecă cu acest bookmark: ACUM.

ACUM si RESPIRAŢIA, singura care însoţeşte momentul ACUM...

Aerul care intră, aerul care iese...Atât.

Îmi amintesc din ce în ce mai des de această lecţie a respiraţiei...

Prima dată am auzit-o de la fiul meu. 

Mă întorsesem de la job, înnegurată şi competitivă, gata să mut munţii din loc şi să schimb firescul. 

M-am luat de Simba(adolescentul cald, lin, radios, spontan care m-a ales să joc rolul de mamă în viaţa asta), pe atunci clasa a 6-a şi în prag de teze şcolare.

-Ce ai făcut tu azi util pentru tine?!

-Cum ce?! Am respirat! Uite ce bine o fac: inspir, expir...

 Şi da, o făcea tare bine.

Peste doi ani am primit şi lecţia din vârf de munte: 10 zile într-o tăcere deplină, timp în care am stat în fund şi am urmărit respiraţia. Adică Vipassana.