Clear - mind wash

Era o dimineaţă nehotărâtă de august. Oscila între a fi însorită şi a fi ploioasă. Treceri bruşte, nepregătite de niciun semn.

Sâmbătă. Nu era nici ora 8. Oamenii abia ieşiseră pe stradă. În oraş era linişte, încă.

Pe uşa hotelului de lângă gară, a ieşit ea. O femeie trecută de 40 de ani, îmbrăcată prea bussines pentru acel hotel ieftin şi pentru acea oră matinală. Purta o fustă neagră, conică, până deasupra genunchilor şi un sacou elegant negru cu fine dungi. Amândouă perfect mulate pe silueta suplă.

Când a coborât treptele, un ochi iscoditor ar fi putut vedea dresul fin cu bandă adezivă sus, pe coapsa albă.

A simţit posibilele intenţii iscoditoare şi s-a oprit o clipă să îşi aranjeze ţinuta. Apoi A pornit-o mai departe, tocăind uşor pe caldarâmul trotuarului.

Părea uşor ruptă din decor, îngândurată şi detaştată. Şi-a ridicat privirea către sigla spălătoriei auto pe lângă care tocmai trecea şi a citit abia auzit:

-Clear – Car Wash…

Privirea ei s-a întretăiat cu cea a patroanei spălătoriei. Tocmai deschidea porţile.

Îi cunoştea povestea. În trecut fusese femeie de companie. Cu banii chivernisiţi îşi deschisese acea spălătorie de maşini. Mulţi dintre clienţi o recunoşteau din trecut şi o doreau. Căci era în continuare o femeie frumoasă şi extrem de atrăgătoare.  Dar nu îndrăzneau mai mult, căci ea devenise o doamnă.  Mereu aranjată şi dichisită.

Muncea mult la noua ei afacere, dar o făcea total implicată, fără să se plângă de nimic.

O clipă femeia pe care o urmărim, a fost tentată să intre să bea o cafea acolo, la spălătorie. Mai facuse asta şi îi plăcea atmosfera din mica sala de aşteptare.

-Da, acum mintea mi-e mai clara… S-a curăţat… Clear – mind wash…

Nu s-a oprit, însă. A pornit mai departe, însoţită de tocăiala matinală.

Pe colţ, la peco, cu coada ochiului a văzut un bărbat somnoros. Alimenta.

-Probabil pleacă pe undeva…

Un om în vârstă, pe bicicletă, a trecut pe lângă trotuar.

-Roata încă se învârte… Nimic nu s-a schimbat… Viaţa merge mai departe…

La scara unui bloc, pe un scaun, stătea o bătrână. Purta şosete înalte de lână şi papuci de cauciuc. O basma şi o vestuţă tricotată. Uşa blocului s-a deschis şi a ieşit un tânăr care a salutat-o. Ea s-a luminat la faţă şi i-a răspuns cu blândeţe.

-Da, probabil nu are somn de pe la 6… A ieşit la scara blocului, la aer, ca să trăiască un pic din vieţile celorlalţi… Dacă i-aş spunea povestea mea… Ar fi indignată…

O undă de tristeţe a trecut peste chipul femeii, martor matinal şi misterios de bussines în acel decor.

-Nu e nimeni căruia să îi pot povesti asta… Nici măcar eu nu vreau să o mai aud…

Nu putea uita chipul bărbatului lângă care se trezise. Era usor pistruiat, cu nasul un pic prea lung şi prea subţire.

-Oare ce ascund oamenii cu un nas atât de subţire?

Ea îi propusese acea întâlnire. Se simţea atrasă şi, totodată, îngrozită de el şi vroia să ştie de ce avea acele sentimente contradictorii. El îşi dorea să facă sex cu ea. Amor. Cum îi spunea el. Dar nu găseau întimitatea necesară nici la el – căci avea purici!!! – şi nici la ea – nu locuia singură.

Ea a ajuns în camera de hotel înaintea lui. Avusese timp suficient ca să o transforme într-un loc plăcut, în ciuda condiţiilor uşor uzate.

Totul a fost ciudat – din prima clipă în care el a intrat. Căci nu a acceptat sărutul ei. Şi a punctat agitat:

-Nu-mi place nimic din ce ai făcut aici! Nu-mi plac lumânările! Numai la priveghi sunt lumânări. Şi ai aprins beţişoare ca să mă sufoc! Nu! Nimic nu-mi place!

Ea rămăsese descumpănită cu mâinile întinse către el. S-a dat un pas înapoi şi l-a privit uimită. Se întreba de ce o fi dorit atât de mult să îl revadă. El a oprit brusc şirul gândurilor ei.

-Gata, lasă-mă un pic să mă adun. Trebuie să fac un duş. Şi să mănânc. Nu am mâncat de ieri. Vorbim dupaia.

Ea s-a retras din calea lui. A luat una din berile aduse de el şi s-a întors la filmul pe care îl urmărea înainte să apară el, ca o tornadă devastatoare.

-Ciudat, dar încă mai sunt aici… Ok, hai să îi dau spaţiu necesar să se desfăşoare…

El a intrat în baie. În scurt timp de acolo s-a auzit un zgomot puternic. O clipă femeia a crezut că el a alunecat în cabina de duş. A devenit mai atentă şi l-a putut auzi strigând-o. S-a dus, a întredeschis uşa şi l-a văzut furios cum se lupta cu duşul.

-Tu nu vezi că nu merge?! Ce căcat de hotel mai e şi ăsta dacă nu merge duşul?! Adu-mi cuţitul şi du-te dincolo!

Ea i-a adus cuţitul şi a închis uşa în urma ei. A oprit filmul ca să audă ce se mai întâmpla dincolo, în cabina de duş. Bocăneli nervoase, înjurături şuierate, un zgomot infernal. Ca şi cum acolo era o luptă.

-Da, se luptă cu duşul… Hm…

Iată-l că iese într-un val de aburi.

-Tu nu ai văzut că nu merge duşul?!

-Când l-am verificat eu, mergea.

-Ba nu! Nu avea deloc presiune!

-Da, nu avea presiune, dar curgea apa. Se putea folosi, dar cu calm.

-Eu nu fac duş aşa!

-Mi-am dat seama…

O vreme au tăcut. Ea urmărea amuzată şi uimită cum el îşi desfăşoară tabieturile. A desfăcut punga cu pâine feliată. A scos două felii, le-a mirosit şi le-a aruncat la gunoi.  A luat altele două. Pe una a vrut să întindă almette, dar i-a curs pe jos brânza. A aruncat-o la gunoi. În cele din urmă a reuşit să îşi facă un sandwisch. Acum mânca împăcat. Era încântat de măslinele cu care o îmbia acum şi pe ea.

-Sunt bune! Cele mai bune!

Ea doar îl privea. Tăcută. El a rupt tăcerea.

-Vorbeşte! Spune ceva!

Femeia rămăsese blocată în stupidul întregii situaţii. Ar fi vrut să plece. Dar ceva o ţintuia pe loc.

-… Ok. Nu îţi ascund faptul că, mai devreme, când te luptai cu duşul, mă gândeam foarte serios să plec şi să te las singur aici…

-Păi pleacă. Mergem, plătesc camera şi plecăm. Că n-o să rămân eu singur aici.

-Camera e plătită…

-Dar de ce vrei să pleci?

-… Comportamentul tău a depăşit limitele mele de normalitate… Aproape mă sperii…

-E, hai, dragă, să nu exagerăm. Eu ţi-am spus să ai răbdare. Dar tu nu – tu vrei totul aşa, pe grabă.

Era cel puţin ciudat să auzi cuvintele acestea din gura unui om care răsturnase totul prin cameră, ca o tornadă, ba mai şi desfiinţase o cabină de duş, pe motiv că apa nu avea presiune suficientă.

Dar femeia nu a plecat nici atunci.

-De ce te-ai despărţit de soţia ta?

-Pentru că am bătut-o.

-Cum ai bătut-o?!

-Rău! Că m-a enervat. Ba chiar am înjunghiat-o.

-….?

-A fugit pe scări ca să scape de mine şi eu am venit în urma ei şi am înjunghiat-o în spate.

-… Tu glumeşti, nu?!

-Nu, deloc. Am făcut şi închisoare din cauza asta. 6 luni la Poarta Albă.

-Cum a fost la închisoare?

-Cum să fie? Bine!

Din acea clipă femeia a realizat că ceea ce o atrăgea la el era tocmai nesiguranţa pe care o simtea lângă el. Căci el putea răbufni în orice clipă, fără ca măcar să îşi dea seama că ceea ce face iese din tiparul normalului. Era o bombă cu ceas.

Acum se gândea serios că replicile lui(“dacă mă mai superi, te bat!”) nu erau doar glume de copil fără minte şi se puteau înfăptui oricând, dacă el îşi pierde controlul.

-Cum de i-ai păcălit pe cei de la testul psihologic pe care l-ai făcut la serviciu?

-Uite aşa. I-am păcălit. Să ştii că eu am doar două boli: mă înec şi vomit şi umblu noaptea prin casă în loc să dorm.

Femeia a rămas, pentru că îl dorea. Nu degeaba se spune că femeile sunt atrase de bărbaţii răi.

Ca amant, el s-a dovedit uimitor! Chiar dacă au fost şi momente ilare în care el se plângea că ea îl gâdilă şi că gata! Nu mai poate acum! Să îl lase în pace!

O vreme l-a lăsat. Apoi s-a reîntors la el, atrasă ca un magnet de pieptul lui.

Alchimia dintre ei funcţiona într-un mod greu de înţeles: ea era atrasă de el ca un fluture de o lampă. El acum o săruta dulce, ca apoi să o arunce de pe el că ea nuştiu ce i-a făcut la picior.

Ea se replia din uimire şi se reîntorcea la el, dornică să îl mai simtă o dată.

A fost amor. În mai multe scene. Cu toate toanele lui, femeia i s-a dăruit total. Ba chiar ar mai fi vrut, dar soarele răsărise şi o chema afară din acea poveste bizară, demnă de romanele lui Kafka.

O vreme l-a privit pe el. Dormea adânc.

-Da, trebuie să aflu ce secrete ascund oamenii cu nasul atât de lung şi subţire… Incredibil de subţire…

A fost chiar tentată să se întoarcă la pieptul lui.

-Nu. Gata. E timpul să punem punct.

S-a scurs din aşternutul răvăşit şi a început, fără zgomot, să îşi strângă lucrurile. El dormea.

-Şi nu a vomitat şi nici nu a umblat în somn…

Tocmai terminase de strâns, când el s-a trezit.

-Ce faci?

-Plec.

-Şi dacă nu mă trezeam, plecai aşa, fără un semn?

-Nu. Mi-aş fi luat rămas bun de la tine.

-Te sun mai încolo. Mergem să mâncăm.

-Nu. Nu mă suna.

-Ba da. Te sun.

Ea s-a aplecat şi l-a sărutat pe obraz.

-Ceao.

-Niciun ceao! Te sun mai încolo. Acum mi-e somn.  Stai să încui uşa după tine.

Pe hol activitatea începuse. Un turist în pijamale fuma în spaţiul îngust, special amenajat pe hol. A privit-o. Ea s-a întors o clipă către uşa camerei. L-a revăzut: înalt, deşirat pistruiat, cu nasul lui incredibil de subţire… Nu a mai simţit dorinţa să se cuibărească la pieptul lui.

-Pa!

Şi a plecat urmărită doar de privirea curioasă a turistului care fuma acolo, pe hol, în pijamale.