Fuck This Life!

Sunt flambată. Buzele mele pufnesc în ritmul vulcanului care stă să erupă. Căci am atins, din nou, o limită de suportabilitate.

Omul are o mare doză de redundanţă, răbdabilitate, trecerecuvedereabilitate, fâlfâiabilitate... faţă de tot ce miroase a ... fuck my life!

Ce a pus capac? Drac’ ştie!

Să fie noul meu task care e însoţit, la fiecare filă nouă, de un FUCK?! Căci tare îmi place, iar felul în care m-am căptuşit cu el este, pur şi simplu, epic!

Să fie invidia faţă de pisoii care se destrăbălau în voie pe acasă, în timp ce eu mă îmbrăcam şi îmbărbătam ca să plec la serviciu?! O să le dedic o scenă, că prea erau nostimi, dragii de ei... Una doar pentru ei! Şi el, Ivan, profesorul de tumbe...

Să fie tristeţea lui fratimiu de ieri... Căci se simte depăşit de ceea ce se poate întâmpla, de neprevăzut, de faptul că, oricât ai avea grijă de copii, ei tot aleg să păţească ceva... L-am sunat şi i-am băgat, preţ de 2 minute, minţile în cap. L-am îmbărbătat şi eu cum m-am priceput. Printre lacrimi şi noduri... Iar el mi-a zis, la final, uşor înviorat: “Sormeo, poate te pun să facu un drum până la Sibiu!”. Adică, poate mă cheamă la ei pe post de îmbărbătac de serviciu. I-am răspuns în acelaşi spirit optimist: “Sigur, fratimiu! Cheamă-mă doar şi vin!” Deşi nu ştiu cu ce drac' de bani aş putea să plătesc autocarul... Sau cum o să-mi păstrez tonusul motivant... Şi pe unde o să vărs şiroaiele de lacrimi din pauze... fără să fiu văzută...

Să fie faptul că, iar, am poprire pe salariu, deşi datoria a fost achitată integral, ba şi în plus, iar firma mi-a returnat de luna trecută, sub formă de primă, banii opriţi în plus... Dar au un bug în aplicaţia de salarii, aşa că luna asta am luat-o de la capăt...

Să fie faptul că Banca Transilvania – unde am un cont pe care nu îl mai folosesc de 1 an jumate cu 0 lei pe el, şi pe care mi s-a pus poprire – mi-a impus taxă de poprire şi apoi taxă de ridicare a popririi. În total 25 lei. Pe care am declarat ferm că nu am de gând să îi plătesc, căci mi se pare aberant să se perceapă taxă pentru serviciu că ţi-a fost blocat un cont(cu 0 lei) şi apoi deblocat! Cu atât mai mult cu cât acel cont ar fi trebuit să se inchidă de la sine după un an de neutilizare.

Să fie faptul că... că... am obosit să tot fac aceleaşi lucruri... Că nu mai suport să fac ceea ce nu îmi place... Că o să fac icter prefăcându-mă că e ok, când toată fiinţa mea urlă: e de kakat!

Ce rost au toate astea?! Încotro?! Îmi urăsc job-ul, dar vin la el şi iaca – nu îmi mai iau nici salariu, căci e un bug în programul de salarii! Căci nu am niciodată bani să fac ceea ce mă trage aţa – un drum la Sibiu la fratimiu, ca să îi trag o bătaie la fund să-şi bage optimismul în traistă şi să aibe grijă de copii. Ba să se şi joace cu ei, chiar dacă nu îi vine! Să îi vină! Că acum are responsabilitatea să fie fericit!

Să pot să scormonesc în linişte şi să scot diamantul ala! Cartea aceea! Care zace în mine... Şi care nu îşi găseşte calea către afară, pentru că, mereu, e necesar să supravieţuiesc într-un oraş unde nu mai pot respira şi unde ne călcăm unii pe alţii pe bombeuri!

Da, am obosit... De data asta atât de tare că nu îmi mai pasă... O să mă întind aici, pe trotuar, lângă bordură, o să mă scobesc în nas şi o să cânt tâmpenii... Până o să îi enervez pe toţi şi o să pună mână de la mână ca să mă trimită la Palazu... La grădina cu fazani...