Tumbe - Scena cu pisoi

Dimineaţa, trecând pe hol, am avut norocul să găsesc doi pisoi dulci, jucăuşi şi puşi pe pozne! Şi gri amândoi! Gri perl!

Apoi am avut norocul să mai găsesc doi în sufragerie!

Stai, cred că sunt aceeaşi cu cei de pe hol... Numai că s-au teleportat în altă cameră... De pe sacul cu roţi ai lui bunicu, zgrab-hodoronc-tronc şi zdupi-zdupi-zdup, au ajuns, din nou, în calea mea.

Da, ăsta noroc! Să te împiedici la fiecare pas, prin casa ta, de pisoi jucăuşi, poznaşi şi gri. Gri-perlaţi.

Le-am dat nume. Ca să îi strigăm şi să îi recunoaştem. Dar, chiar şi asa, nomenclaturaţi, tot îi încurcăm.

Mai puţin pe Ivan. Că el e singurul motănaş şi are ceva în plus faţă de fetiţe.

Tot el e profesorul de tumbe. Principal. Tumbe de gardul 5 de acuma!

Are două eleve. Una mai silitoare – Si-Bella! Care aproape îşi întrece profesorul în măiestria tumbelor. Cealaltă fetiţă, Cam-Bella, e mai retrasă. Ea apare doar la sesiunile de toamnă ca să dea restanţele.

Ceilalţi doi, Ivan şi Si-Bella, sunt ghem gri, pufos, nelipsit, peste tot şi în orice moment.

Rar dacă îi vezi dormind... Şi atunci Ivan, tumbacul şef, e moale ca o cârpă. Poţi să tai lemne pe el, că doarme dus.

Te cred! Că el e şi căţărător! Un Tarzan cu patru picioare dibace! Numai dimineaţă, în timp ce mă îmbrăcam ca să ma car la serviciu, l-am scos de 3 ori din pomul lui preferat: yuka mea!

Nu-ul meu ferm nu înseamnă nimic în faţa atracţiei pe care o are faţă de această căţărare!

Îl iau de acolo, îl privesc în ochisorii poznasi, încă albaştii, ma înduioşez şi mă topesc ca o îngheţată uitată pe buza piscinei în soare torid, îl întorc cu brutica în sus şi îl pufăi cu un: “Ivan, mare poznă mai eşti! Cine se poate supăra pe tine?! Cine?!”

Si-Bella aşteaptă cuminţică să îl repun pe profesorul ei iubit cu picioarele pe pământ ca să îi arate ce a mai exersat ea. Acuma că are martori, a făcut un salt teribil peste maică-sa, Alesia. A fost un salt cum nu am mai văzut până acum: de-al lungul ei! Că de-a latul am tot văzut. Şi eu şi Alesia. I-a aterizat pe coadă, a alunecat şi a zbughit-o mai departe ca un iepuraş scăpat din cuşcă.

Alesia îi priveşte chiorâş-briliantiu şi mai miaună din când în cand câte un: “Mirihau...Mari tâmpiţei am făcut! Mirihau...”

O prind din zbor şi pe Si-Bella şi o pufăi un pic. Asta în drumul întortocheat către uşă.

Ei, uite-o şi pe Cam-Bella! A scos şi ea capul din culcuş! Am depistat că doarme ghem în spatele maşinii de spălat. Uneori se mai amestecă şi ea în grupul de studiu. Dar, de departe, e cea mai cuminţică. E mai romantică. În toiul tumbelor nimereşte în câte un loc neexplorat şi rămâne uitată pe acolo să îl descopere pe îndelete.

În vremea asta, Ivan şi Si-Bella îşi continuă nebunelile de tumbaci profesionişti. Fără răgaz!

Simba al meu, care cică doarme la ora aceasta, pufneşte în râs. Da, îi auzi şi în somn!

Mare noroc am să găsesc aşa, la fiecare pas, prin casă, câte un pisoi scumpic, jucăuş şi gri. Gri-perlat pufos!

Când eram mică trebuia să mă dau cu fundul de pământ ca să primesc voie să iau un pisoi în casă. Unul de pe stradă. Nici pe departe aşa pufos şi scumpic ca aceştia. Iar acum e casa plină de ei.

E drept, sunt doar 3, dar doi dintre fac cât 10! Fiecare! Pe un picioruş!