Un capac pe lângă care am trecut de sute de ori şi nu l-am
mai văzut. Pe el scrie CFR. Lângă un semafor. Mi-am amintit că pe acolo trecea odată calea ferată… Dar nu mai trece…
O femeie poartă adidaşi negrii, mai mari cu un număr sau
două, pantaloni treisferturi de mătase negrii, o maletă neagră şi o pălărie neagră.
E îmbrăcată de bodaproste. Şi îndoliată. Priveşte prin mine. Mă înfior, căci, o
clipă nu mai ştiu care e ea şi care sunt eu… Şi eu eram de bodaproste…
Un bărbat îşi târâie paşii traversând strada. Pare că drumul
se lungeşte în faţa lui, iar el nu mai atinge celălalt trotuar. Mă apropii, pe bicicletă şi nu sunt sigură dacă el va traversa sau nu până voi ajunge
acolo… Dar nu puteam încetini…
O mamă pe aceeaşi stradă, la câţiva metri depărtare. Cu un
bebeluş în braţe. Cam de o lună. Se opreşte în mijlocul străzii preţ de câteva
secunde lungi ca să îl aşeze mai bine pe micuţ. Pare a fi într-o cută a
timpului, căci eu tot vin, iar ea nu se clinteşte nicicum din stradă…
Întreg oraşul era plin
de morţi
Şi nu aveau aripi ca
să mai zboare…
Eu nu puteam încetini
şi tot veneam.
…Treceau prin mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu