Jurnalul ca metodă terapeutică

Jurnalul, cel mai bun prieten A fost un moment în viaṭa mea în care jurnalul mi-a fost singurul prieten. Ṣi asta pentru mulṭi ani… Nu ajunsesem, încă, la deschiderea necesară pentru a vorbi cu cei din jur despre ceea ce simt. Nu îndrăzneam.

Îmi era, însă, uṣor ṣi confortabil, să scriu într-un caiet toate acele lucruri pe care le simṭeam ṣi nu le puteam exterioriza.

Am umplut, astfel, multe caiete… Acasă aveam colṭiṣorul meu unde mă retrăgeam ṣi scriam. Uneori aprindeam ṣi o lumânare, sau chiar dădeam drumul la o muzică în surdină.

Scriam la orice oră simṭeam că pot face asta ṣi mai ales atunci când lacrimile îmi înecau inima ṣi apărea nevoia să le vărs cumva, neṣtiută ṣi nevăzută de ochi străini.

Că eram furioasă, depresivă, veselă sau liniṣtită ṣi împăcată, scriam nestingherită despre ceea ce simṭeam.

Chiar umblam cu cu un caiet la mine şi, uneori, după o porţie bună de pedalat, pe o peluză uitată de mare, mă opream să mai pun câteva gânduri pe hârtie.

Jurnalul conceput pentru a fi scris şi nu citit Nu reciteam nimic din ceea ce scriam şi, periodic, rupeam totul în fâşii cât mai mici pe care le aruncam sau le ardeam.

În timpul acestui exerciţiu nu ţineam cont de gramatică sau ortografie. Scriam şi atât. Mă lăsam purtată de ceea ce simţeam, nu îmi propuneam niciodată să scriu despre ceva anume. Ceva interior prelua controlul şi conducea mâna. Aproape că uitam de gânduri în timpul acestui exerciţiu şi, întotdeauna, la final(putea dura între 5 minute sau mai bine de o oră), mă simţeam mai împăcată şi mai liniştită. Uneori chiar găseam răspuns la diverse probleme care mă frământau. Era ca şi cum vorbisem cu un prieten drag care îmi dăduse soluţia.

Uneori, mărturisesc, simteam nevoia să exprim diverse sentimente negative ca invidia, ura, dispreţul… Aşa că o făceam. În cele mai descătuşate moduri. Acolo nu aveam reţineri. Nimeni nu avea să citească acele rânduri, căci ele nu erau scrise nicimăcar ca să fie recitite de mine! De aceea, în ciuda faptului că nu îl ascundeam, jurnalul nu a fost niciodată văzut de cei din jur. Nu era conceput cu gândul să fie citit, ci doar scris.

Jurnalul, cel mai bun psihiatru Prins scris am depăşit momente dificile ale vieţii, iar caietul acela a fost cel mai bun psihiatru. Scrisul a fost un instrument de catharsis, iar jurnalul un purgatoriu al trecerii prin diverse etape ale descoperirii interioare. Căci mulţi demoni şi multe năluci alimentate de egoul care vroia să sufere, am lăsat între acele pagini, de nimeni ştiute…

Recomand oricui să îşi facă un astfel de caiet jurnal. Şi mai ales celor care trec prin momente dificile şi se simt depresivi şi împovăraţi.

Scrieţi, dragii mei! Lăsaţi eul interior să vă vorbească. Scrieţi exact ceea ce simţiti. Lăsaţi mâna să curgă pe hârtie. E o discuţie interioară, un exerciţiu de sinceritate şi comunicare cu tine însuţi. Şi cea mai bună cale să te vindeci…

Căci în interior găsim tot ceea ce avem nevoie, iar scrisul este o cale de a atinge această cunoaştere adâncă.