Albă ca Zăpada dictează încălzirea globală

La serviciu nu fu bine. Deloc. Multă muncă şi căldură mare în birou. Am stat cu uşa deschisă o vreme, ceea ce făcea mai respirabil aerul din incintă, apoi, colegul meu cel mic, brunet şi cu pielea albă(e varianta masculină a Albei ca Zăpada, numai că el are un egou cât toţi cei 7 pitici, plus încă 2 ai lui, de prin alte poveşti – îi poartă cu el pe creieraş), la un moment dat a decretat că îl trage curentul la rinichi, aşa că a închis uşa şi a început să ne fredoneze o melodie, de s-au strâns porumbeii pe la geamuri să îl asculte, exact ca în povestea cu prinţesa!

În mai puţin de un minut simţeam că mă sufoc! Am privit cu speranţă către ceilalţi colegi şi am sugerat să deschidem geamul. Nici măcar! Se pare că ideea cu geamul e şi mai “baubau” decât cea cu uşa.

După 15 minute, pe fondul căldurii, a claustrofobiei dar şi a bufeurilor mele, m-a luat cu leşin. M-am ridicat, m-am dus în office, am deschis ambele geamuri, m-am pus între ele, am luat un pahar mare cu apă rece şi mi-am reglat acolo temperatura ca un husky în frigider. Apa am băut-o, în ciuda intenţei de a mi-o turna în cap.

La revenirea în birou, efectiv ieşeau aburi din calculatoare şi trupuri. Dar îmi revenisem aşa că am zis veselă: “Dacă tot facem saună aici, mâine o să îmi iau şi eu costrumul de baie şi un prosop.”

N-a ţinul prea mult veselia mea, căci în 20 de minute, iar mă lua cu leşin. Aşa că am fugit din nou în frigiderul dintre geamuri din office, ca să îmi revin. “Lasă că e bine aşa. E ca şi cum aş înota pe sub apele calde… Mai ieşim, mai luăm o gură de aer, mai bem o limonadă… Mai vorbim niţel la telefon…”

Am revenit sub apă. Temperatura crescuse simtitor. “Frateeee, aici si Nemo s-ar topi!” am gândit.

Le-am spus colegilor că nu pot lucra astfel şi am întrebat dacă pot da telefoane de pe hol. N-a răspuns nimeni. Aşa că m-am scufundat sub lava aceea. Aparent cuminte, dar eu eram vigilentă să nu leşin p'acolo.

Sunam clienţii să îi programez a doua zi pentru instalări. La primele 10 telefoane am fost un exemplu de bunăvoinţă, căldură faţă de “clientul nostru” şi profesionalism împletit cu o iubire infinită faţă de omul de la capătul firului. Apoi, telefon după telefon, ţipete după ţipete, reproş după reproş, am tăiat întâi elanul, apoi căldura şi, în cele din urmă, şi bunăvoinţa. Au rămas totuşi profesionalismul şi o mare răceală care nu mai dădea drept la replici sau glume celor de la capătul firului. Şi care se datora şi efortului de a-mi păstra mintea limpede, acolo, în camera aceea de testat valenţele de amfibie tropicală.

Unu mai ciupit şi cu chef de glume, se găseşte să îmi reporşeze că sunt rece cu el, clientul, şi că ar trebui să fiu aşa, mai caldă şi mai prietenoasă. “Zi şi mai sexi, să fie treaba treabă-n pana mea!” am gândit eu încinsă de apele tropicale prin care înotam de vreo 40 de minute.

Am repetat ca un papagal de iceberg textul, am primit confirmarea pentru oră şi vroiam să închid, când îl aud pe domnul mucalit spunând languros. “Duduie, dar te rog să mă suni înainte să vină băieţii de la instalări, cu vreo 10 minute, să nu fiu cu amanta pe acolo să ne prindă indecent!”Şi dă-i şi râzi de unul singur de gluma pe care numai el o gusta. M-am abţinut să îl întreb cu aceeaşi voce profesională şi rece “Sunteţi sigur că 10 minute vă sunt de ajuns cu amanta?”

I-am răspuns, spre neferirea lui(parcă îi făcusem un duş rece, fericitul de el!) “Desigur, voi nota menţiunea că doriţi să fiţi sunat de băieţii din echipă cu 10 minute înainte.”

Pauză iar. De reglare căldură corporală. Şi oxigenat creier. Căci simt şi cum aerul se rarefiează. Iar colegul nostru, altul decât Alba ca Zăpada(el e un frate de-al lui Baloo, unul de treabă), ia sărmanul pastile de oxigenare celulară. L-au costat o căruţă de bani. Să îi cer un pumn? De pastile? Nu, mai bine fug la aer!

La întoarcere, temperatura în birou era undeva identică cu cea de pe vârful unui vulcan, aşa că m-am făcut că uit uşa larg deschisă.

N-a mai fost închisă de Alba ca Zăpada. Cred că nu mai putea nici ea… Pardon, el!

A venit şi vestea minunată că a doua zi mă pot duce la biroul meu, unde pot regla temperatura după cum vreau eu! Ba chiar pot să îmi mut biroul afară, dacă aşa am chef!

Binecuvântată veste!

Poate pomâine mă sună de pe Venus şi mă întorc acasă şi scap de încălzirea asta globală dictată de Alba ca Zăpada, în ciuda lui Baloo care are nevoie de oxigenare!