“Sunt o doamnă, căci stau la bloc!”

Sunt o femeie trecută ușor de 40 de ani și, când sunt întrebată de vârstă, e necesar să calculez, pentru că de vreo câțiva ani am pierdut socoteala timpului trecut şi petrecut.

 

Îmi amintesc cum priveam oamenii ajunși la această vârstă când eram copil. Mi se păreau oameni mari, înțelepți, așezați și demni de respect. Ei păreau să le ştie pe toate, iar eu eram atât de mică şi năucă...

E, acum, fiind în pielea lor, nu mă simt deloc așa cum estimam că ar trebui să fie. Ciudat, dar din interior lucrurile îmi par cu totul altfel!

De aceea sunt surprinsă și, uneori, chiar deranjată de apelativul “doamnă”. Mă uit în jur să văd dacă mai e cineva înafară de mine. Nu, sunt doar eu. Deci eu sunt “doamna”! Mama ei de doamnă!

 

Nu mă simt deloc a fi o doamnă... Şi nici o domnișoară... Nu mă împac cu niciunul din cei doi termeni. Dacă îmi spune cineva “domnişoară” îl bănuiesc de ironie și sarcasm, iar dacă mă apelează cu “doamnă”, nu sunt sigură dacă se referă la mine. Iar dacă insistă cu acest “doamnă”, chiar mă simt iritată şi îi spun ironic că: “Da, sunt o doamnă, căci stau la bloc!”

 

Deci, ce sunt?

 

Păi, sunt Brîndușa oficial, Iza pentru prieteni și Izaura pentru viching.

…..

…..

De ce, totuși, mă deranjează aşa mult acest cuvânt? Şi de ce nu mă pot împăca cu domnia aceasta, mai ales când mi se adresează tinerii... Cred că nu mă deranjează deloc să mă apeleze așa oamenii de aceeași vârstă cu mine, sau chiar mai în vârstă, dar iau foc când cei mai tineri decât mine mă strigă “doamna Brînduşa”!

 

Pentru că, în trupul acesta ușor trecut de 40 de ani, este un suflet de copil, vesel, poznaș, plin de idei năstruşnice, oricând gata să facă tumbe, să sară în pat sau de pe șifonier, să smotocească pisoi, să toarcă alintat sub mângăieri şi să urle o melodie noaptea, pe stradă cu o bere în mână.

Pentru că timpul care a trecut are doar valoarea aceea a câştigului interior şi nu îl pot asocia deloc cu ceea ce se vede din afară.

Pentru că de aici, din mine însămi, sunt un om deschis şi cald, gata oricând să te tragă de atenţie, chiar virulent, că vezi prost! Da' prost de tot!

Da, poate că sunt o doamnă pentru că nu mai vreau să pierd vremea aiurea şi preţuiesc la maxim fiecare clipă petrecută frumos… Sau, altfel spus, sunt o doamnă pentru că timpul a căpătat o altă valoare, interioară, şi se rezumă la un acum fără vârstă.

.....
.....

Totuşi, nu s-ar putea mai bine să îmi spuneți …“toamnă”?!