Trecerea la ziua de muncă de 6 ore

Timpul s-a scurtat şi, în ciuda faptului că munca s-a tehnologizat, sarcinile sunt mai multe Azi, trecerea timpului este percepută mult mai compact. De aceea avem mereu sentimentul că suntem pe fugă şi că, oricât de mult ne-am grăbi, niciodată nu reuşim să facem tot ce ne-am propus. Fenomenul este cu atât mai ciudat cu cât conştientizăm şi că o parte din activităţi se pot realiza acum mai repede ca înainte, pentru că au apărut diverse maşini, utilaje sau programe menite să ajute. Deci, teoretic, ar trebui să avem mai mult timp de relaxare şi creaţie. Dar nu e deloc astfel, iar acest fenomen este explicat doar de faptul că, simultan, a crescut şi volumul de muncă alocat unui om.

Altfel spus, pe o parte eficientizăm sistemul, iar pe cealaltă oamenii primesc tot mai multe sarcini.

Sistemul are nevoie de roboţi, iar omul creativ poate crea probleme Fără să ne dăm seama, ajungem să nu mai avem timp pentru noi înşine, pentru explorarea laturii noastre artistice. Uităm să ne mai hrănim sufletul, suntem uniformizaţi, iar sclipirile creative, încet, se sting înăbuşite. Munca poate îndobitoci omul, iar această îndobitocire este bine gândită, pentru că omul care îşi cunoaşte capacitatea creativă, nu mai poate fi îngenuncheat, înfricoşat, ţinut în chingi, legat câte 8 ore de un scaun în faţa unui calculator.

Omul îndobitocit, este docil, robotizat şi el nu va crâcni. El poate fi folosit fără restricţii sau teama că se va împotrivi şi răzvrăti. E un sclav exemplar. El nu are nevoie de timp.

Omul creativ, însă, e conştient de capacitatea sa, ştie că nu are de să se teamă pentru că tot ce îi este necesar poartă cu sine. El nu are nimic de pierdut, căci tot ce contează este deja în interior. Iar ce este în interior este păstrat şi hrănit cu sfinţenie şi iubire de omul creativ. El nu va permite să treacă nici măcar o zi în care să nu îşi exprime şi hrănească creativitatea! Dar pentru aceasta el va avea nevoie de timp.

Deci, dacă nu i se va lăsa timp pentru el însuşi şi va fi ţinut cât mai mult la muncă, sunt şanse mari ca el, omul liber, să devină acel robot-scalv atât de mult dorit de sistem.

Dacă în Suedia funcţionează, de ce nu ar merge şi la noi?! În urmă cu cca o lună şi sub formă de test în doar câteva firme, Suedia a adoptat ziua de muncă de 6 ore. Primele efecte deja se simt: oamenii sunt mult mai motivaţi. Se investeşte mai puţin timp în întâlnirile formale, iar angajaţii, motivaţi de faptul că petrec mai mult timp cu familiile, prietenii sau cu ei înşişi, sunt mai eficienţi, mai asumaţi, mai concentraţi. În acele firme cheltuielile au scăzut cu 25%, iar randamentul a crescut. Angajaţii sunt mai fericiţi şi petrec mai puţin timp folosind telefoanele sau reţelele de socializare la serviciu, focalizându-se mai bine pentru a-şi finaliza taskurile în timp util.

Atât de simplu! Şi asta numai prin scurtarea cu 2 ore a programului de muncă!

Da, e o idee minunată! Pentru că omul nu este un robot şi, oricât s-ar încerca robotizarea lui, el rămâne o fiinţă spirituală şi creativă, care are nevoie să cultive aceste aspecte!  

Şi, pentru că azi avem mai puţin timp la dispoziţie(doar 16 ore în loc de 24 de ore cât avea o zi), e firesc să petrecem mai puţin timp la serviciu.

O utopie în care cred Deci, dacă în Suedia s-a putut, iar în decurs de o lună rezultatele au fost încurajatoare atât de partea angajatorului cât şi a angajatului, la noi de ce nu s-ar putea trece la un program de muncă de 6 ore?! Şi nu numai la noi! În întreaga lume!

Da, ştiu, unii vor răspunde ferm: “pentru că Suedia e cu mulţi ani înaintea noastră şi ei deja au o bogată cultură în respectul faţă de angajat şi om”.

Eu, însă, rămân fermă în utopia mea şi susţin sus şi tare: da, sunt pentru trecerea la ziua cu 6 ore de muncă, căci vreau mai mult timp pentru mine însămi şi ştiu că pot face foarte bine în doar 6 ore toate activităţile pe care acum le desfăşor în 8 ore. Căci mintea omului de multe e capabilă dacă omul e motivat, fericit şi împăcat cu sine! Eu chiar cred că astfel am putea deveni mai asumaţi şi mai eficienţi în ceea ce muncim!