Vânzătorul de vise

Sus, la capul străzii, era o tarabă verde cu o copertină curcubeu. Soarele bătea pieziş în ea şi îi împrăştia culorile pe asfalt, de jur împrejur. Acolo strada devenise un curcubeu.

În spatele tarabei era el, un băiat înalt, suplu, cu ochii de culoarea mierii. Zâmbea cu tot corpul. Braţele lui nu aveau astâmpăr şi păreau să danseze descriind cercuri şi spirale în spaţiul din jur. Din când în când, trupul lui zvâcnea către cer, iar degetul său puncta undeva sus un detaliu al desenului energetic.

El era vânzătorul de vise şi dansa între pământ şi cer. Un personaj plin de viaţă şi culoare. Nu erau mulţi cei care înţelegeau cu ce se ocupă, dar el le explica tuturor celor care se opreau curioşi la taraba lui, atraşi fiind de nebunia de culori din jur.

-Da, apropiaţi-vă! Am vise pentru dumneavoastră! Vise calde, pline de iubire şi abundenţă!

-Dar ce nevoie avem de vise? Nu e mai bine să nu visez la nimic?

-Visul e primul pas pe drumul creaţiei. Totul pleacă de la un vis.

-Dar ce sunt visele astea?

-Visul e o viziune. O imagine mentală a ceea ce, încă, nu s-a concretizat. Este un plan energetic a ceea ce se va materializa.

-Şi nu e mai simplu să nu visez nimic?

-Mintea ta oricum creează. Vrei, nu vrei, ea nu stă niciodată în loc. Sare dintr-una în alta creând continuu imagini. Adică vise. Numai că tu nu mai conştientizezi asta şi, de multe ori, fără să ştii, faci planuri meticuloase şi detaliate pentru lucruri întunecoase, triste, pline de suferinţă. Iar ele se înfiripă în jurul tău. Mai devreme sau mai tărziu, ele se materializează. Iar tu te miri că ţi se întâmplă toate... Când chiar tu le creezi... De aceea vin eu şi îţi dau imagini frumoase, calde, colorate în culori aducătoare de abundenţă. Vise pline de iubire, încredere, curaj. Vise create în armonie cu universul.

-Şi ele costă ceva?

-Da. Va trebui să laşi ceva aici, în cufărul acesta.

Avea sub tarabă un cufăr greu, de lemn de cedru. Părea bine ferecat şi înţepenit acolo, în pământ. Era ca o mică temniţă.

-Parcă ar fi cutia Pandorei... Ştii?! Aceea mitologică...

-Da, chiar aşa este. Pentru că aici îmi vei lăsa frica ta cea mai mare.

-Frica mea cea mai mare... Dar eu nu mă tem de nimic!

-Eşti fericit?

-Da, câteodată...

-Fericirea ta este condiţionată de ceva?

-Desigur! De reuşita scopului propus! Dacă nu îmi reuşeşte ce mi-am propus, cum să fiu fericit?! Atunci mă simt frustrat, perdant...

-Şi când eşti fericit devii mai darnic?

-Să ştii că da... Aş putea atunci să dau şi cămaşa de pe mine!

-Altfel nu o poţi da?

-Păi... nu prea...

-De ce?

-Păi aş rămâne dezbrăcat!

-Ai rămâne dezbrăcat şi când eşti fericit.

-Da, dar atunci nu mi-ar păsa!

-Cum aşa? De ce?

-Pentru că mintea mea nu mai face planuri atunci... Nu mai există... Nu mai insinuează reţinerea, teama... Ah!

Omul s-a oprit uimit şi s-a uitat cu ochii mari la vânzătorul de vise. Părea să fi înţeles brusc ceva. Vânzătorul îl privea cu multă iubire şi ştia exact ce se întâmpla în mintea omului, căci vedea în aura lui vibraţia gândurilor. A zâmbit, fără cuvinte, aşteptând ca omul să sedimenteze cunoaşterea aceea nouă pe care o dobândise.

-Deci... am temeri... Şi mintea mea e cea care le creează. Iar fericirea o simt atunci când mintea trece în planul secund... Şi atunci pot împărţi tot ceea ce am cu toţi cei din jur... Ce e al meu, e şi al lor, şi invers... Oare fericirea e legată de fapt de faptul că mintea tace?!

-Da. Fericirea este în interiorul tău. Când tu ţi-ai atins unul din scopuri, pentru că mintea se duce în relaxare prin alte planuri unde nu mai face atâta gălăgie şi nu o mai auzi, fericirea iese la suprafaţă, nemaifiind oprită de gânduri, planuri, temeri.

-Da... temeri... frici...

-Care e cea mai mare frică a ta?

-Să nu îmi reuşească ceea ce mi-am propus...

-Încă te mai temi de acest lucru? Acum ştii că fericirea este în tine şi nu e condiţionată de reuşita sau nereuşita lucrurilor propuse.

-Da, dar mă tem că ceilalţi vor râde de mine... Mă tem că i-aş dezamăgi, că mi-aş strica renumele... Că nu m-aş mai bucura de atâta recunoaştere...

-Aşa... Te temi că vei pierde recunoaşterea... Dar de ce e atât de importantă aceasta?

-Cum de ce?! Mă simt bine când îmi sunt recunoscute meritele! Ce om nu se simte bine când e lăudat şi apreciat pentru ceea ce a făcut?!

-Cel care ştie că fericirea este în interior şi nu e condiţionată de nimic din exterior.

-Ah! Acum înţeleg... E o teamă nejustificată... E o frică fără rost... Deci aş avea cu ce să plătesc visul tău. Dar cum să pun frica aceasta a mea în cufărul tău?

-Deja este acolo. De îndată ce ai conştientizat că există în tine, ea a curs în cufărul meu.

-Şi visul? Cum îl iau?

-Deja l-ai primit. Este cunoaşterea faptului că fericirea este în interiorul tău.

Omul nu înţelegea... Aşa că vânzătorul l-a îndrumat un pic.

-Tu ştii acum că fericirea este în tine şi nu depinde de nimic exterior, ci doar de mintea ta?

-Da.

-Ai conştientizat acest lucru?

-Da...

-L-ai vizualizat în interiorul tău?

-... Da... ciudat, dar aşa e... Cumva, când am înţeles mesajul, sau l-am conştientizat cum zici tu, el a căpătat o formă în interiorul meu... E ca un bulgăre de lumină... E ca o flacără călăuzitoare... Are o formă... Il văd, dar cu ochii interiori... Nu prea îmi dau seama cum vine asta, dar aşa e! Îl pot vedea chiar dacă închid ochii!

-Aceasta este cunoaşterea adevărată. Cea pe care o vezi chiar dacă închizi ochii. Ea nu are nevoie să fie înţeleasă cu mintea, ci cu inima. Şi este un vis. Un vis al inimii. Este ceva ce tu vezi cu inima. De fapt, este cel mai puternic vis... Visele simţite cu inima au cea mai mare energie creatoare. Ele se materializează cel mai repede.

-O... Ştii, acum că te ascult... Ciudat, dar de fapt nu mai înţeleg cuvintele tale, ci doar le simt, de parcă desenează ceva în interiorul meu... Sunt atât de fericit...

Vânzătorul de vise îl privea acum pe om cu infinită duioşie şi compasiune. Omul s-a apropiat de vânzător şi l-a strâns în braţe. Au stat o vreme aşa cu ochii închişi, în deplină interiorizare. El şi vânzătorul deveniseră o singură lumină.

-Îţi mulţumesc pentru acest vis minunat.

-Cu mare drag. Şi eu îţi mulţumesc.

-De ce?

-Pentru că te-ai oprit la taraba mea şi îmi împărtăşeşti visul.

-Dar care e visul tău?

-Visul meu e să duc lumina aceasta către toţi oamenii.

-De ce?

-Pentru că împreună suntem o lumină mai mare.