Câteva secunde el a urmărit cum ea işi scotea haina aceea
verde, nouă, pe care nu o mai văzuse. A aşteptat ca ea să ia loc pe scaun. Acum stăteau faţă în faţă la măsuţa rotundă. Cu câte o cafea. Cu lapte. Brusc, cu o voce înceată, uşor tremurând, el a întrebat-o sec, gutural:
-Ce ai mai făcut?...
Fata îl cunoştea bine după 7 ani, căci tare drag îi fusese
de el, şi încă îi mai era, aşa că a înţeles imediat emoţiile şi temerile care
îi blurau astfel vocea. Şi, sincer amuzată de faptul că după atâta amar de
vreme, el, vichingul cel durrrr, poate fi atât de …. “şoricel”, a început să
râdă. Râsul ei s-a ridicat asemeni unui curcubeu deasupra lor, căci el înţeles
că ea, în ciuda tăcerii din ultimele 2 zile, nu era supărată pe el şi că n-o să
fie rost de reproşuri şi de ceartă, adică de ceea ce el ura visceral.
Aşa că s-a relaxat, a râs şi el şi din acel moment discuţia
lor a decurs într-un ton calm.
Ea i-a spus simplu şi fără niciun echivoc că trece printr-un
moment în care nu mai vrea să trăiască în compromis, că are nevoie în viaţa ei
de un bărbat care are “pupi” în buzunare şi nu e zgârcit cu ei. Că, decât aşa, “fără
pupi”, mai bine singură.
El deja declarase că nu e loc de schimbare în ce îl priveşte
şi că “pupi” a avut doar la început câţiva, cât să o impresioneze pe ea, apoi
nu a mai găsit.
-Nu e nevoie de nicio explicaţie… Ce a fost, a fost… Nu e
nimeni vinovat… Doar atât că acum ceva s-a rupt în mine şi nu mai pot continua
aşa…
Ea a continuat.
-Şi ştiu că prietenia dintre noi va rămâne…
-Da, sigur! a confirmat şi el acest adevăr.
Prietenia era cea care sudase relaţia dintre ei. O prietenie
dincolo de cuvinte şi faţade, născută din onestitatea a două suflete care nu
îşi puteau ascunde nimic, care nu se puteau supăra unul pe altul, care se
ironizau cu vârf şi îndesat şi reciproc, fără teama că ceva se va schimba
acolo. O prietenie sfântă, benefică, care nu necesita prea multe cuvinte. Era
ca o înţelegere tacită de când lumea şi pământul între ei.
Acestea fiind spuse, el a încheiat brusc discuţia:
-OK, te duc acasă?
Ea a acceptat, căci era un frig de crăpau pietrele şi era
subţire îmbrăcată. S-a ridicat să îşi pună haina verde şi şi-a amintit de
privirea lui curioasă.
-Haina asta verde am primit-o de la vară-mea…
-A, de la ajutoare!
-Da, ştii că…
-Matuşa ta te-a învăţat să nu refuzi nimic! Da, ştiu!
Un pic mai târziu, vorbind pe canalul de chat(care, ca
întotdeauna, era deschis între ei), au decis ca a doua zi să sărbătorească cu o
sticlă de wiskey cu cola, anul nou. Mai devreme cu o lună. Şi apoi să uite şi
să îl mai sărbătorească încă o dată. D-ale
lor trăsnăi!
-Şi să îţi dau papucii de pe geam! a mai completat el.
-Da, şi să îmi dai papucii mei vărgaţi de pe pervaz… Dar mai
am nişte tampoane în sertar la tine…
-P-alea nu ţi le dau. Poate o să aibe nevoie prietena mea de
ele… Viitoarea…
-Da… vezi că o să aibe nevoie şi de nişte pupi.
-N-avem!
-Băăăi, la început trebuie să scoţi câţiva! Până cade pe
spate!
-De parcă tu ai căzut pe spate!
-Am căzut…
-Daaa, daia erai inabordabilă!
-Eram inabordabilă că m-am speriat de dezordinea din camera
ta! Vezi că trebuie să faci şi curat acolo!
-E prea mult!
-…. Ştii, întotdeauna am apreciat prietenia cu tine… Şi
faptul că, deşi nu ai avut pupi, în rest, tot ce ai avut, mult, puţin, ai
împărţit cu mine… Asta nu o voi uita niciodată… Oricând ma poţi suna pentru
orice… Dacă ai nevoie de companie, un tovarăş pentru plimbări… Orice…
-Ok.
-Sunt norocoasă să am un prieten ca tine…
După o vreme de tăcere, el a revenit brusc, povestindu-I pe
nerăsuflate ce făcuse cu o zi înainte şi chiar şi în ziua aceea după cafeaua de
despărţire.
Aşa era el. Un viching de bloc. Şi aşa va să rămână.
Drumurile lor s-au despărţit, dar ei au rămas prieteni,
camarazi, frate şi soră, într-o viaţă în care nu există nicio miză. O viaţă în
care împreună au trăit bune şi mai puţin bune, în care ea i-a fost iubită şi
era la un pas să devină şi mama copilului lui, dar universul a oprit asta… de
două ori…
O viaţă în care, uneori, s-au mai certat, dar niciodată nu au
încetat să se respecte…
Într-o viaţă în care el împingea maşina în timp ce ea,
neştiutoare, la volan, apăsa pe frână în loc de acceleraţie…
O viaţă în care el, deseori, s-a amuzat de inocenţa şi
neştiinţa ei… Iar ea se burzuluia copilăroasă la el ciupindu-l cu nesaţ de
burtă, în timp ce el râdea în hohote…
Nu au avut multe, dar au făcut cam tot ce şi-au propus.
Uneori el venea cu ideile, iar ea lua taurul de coarne şi îl împingea cumva
spre primul pas.
Au învăţat să negocieze şi să se întâlnească întotdeauna la
jumătatea drumului.
Să se iubească fără aşteptări şi promisiuni. Să nu depindă
unul de altul şi să nu se supere unul pe altul, căci fericirea niciunuia nu
depindea de celălalt.
Şi, ce e cel mai important, dupa un ciclu mistic de 7 ani,
prietenia lor a rămas la fel de curată şi frumoasă ca la început, dar mai
matură şi mai solidă, căci a fost trecută prin catarsisul unei iubiri.
Acum sosise clipa să ducă această lecţie mai departe şi
fiecare să meargă pe drumul său. Dar aveau tolba plină şi plecau îmbogăţiţi cu
lecţia iubirii cu palma deschisă plus un prieten pe viaţă dobândit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu