Gânduri împleticite şi interferenţe cu o chitară

Sunt pe stradă. E frig afară. Răsuflarea mea se vede în aer ca un abur. De parcă fumez. Nu, nu pot face cerculeţe din abur. Doar norişoare.

Trec pe lângă supermarketul de pe colţ. Pe trotuar, din borcanul cu fasole de pe pervazul îngust al magazinului, agentul de pază îşi ia micul dejun.

În vestibulul bancii, acolo unde sunt bancomatele, o văd pe ţiganca cu puradelul ei, Ricardo. Au dormit acolo. Îi ştiu de ieri, căci, în parc, le-am dat ultima sarma. Apoi nu am mai scăpat de ei. Mi-au pozat şi mi-au povestit. “Suntem din Palas. Îl duc în fiecare miercuri la împărtăşit p’ăsta mic.” Vorbea frumos ţiganca. Îmi plăcea să o ascult. Era împăcată cu prezentul şi cu ceea ce trăia. Deloc agresivă. Chiar avea o voce blândă şi zâmbea usor. Îi puteam vedea dinţii albi, incredibil de albi… în contrast cu pielea uşor arămie.

Cu cafeaua în mână mă îndrept către mare. Din sens opus se apropie un alt om, tot cu o cafea în mână. Ne zâmbim complice.

Vichingul e supărat. Îl simt uşor agresiv în supărarea lui. Nu îi trece nici după ce a luat masa. Îl tot întreb ce are. Evită să răspundă. Eu insist. El mă priveşte şi mă întreabă sincer interesat: “De ce insişti dacă vezi că nu vreau să îţi spun?” Îi răspund firesc: “Ca să îmi spui.”

El nu mai zice nimic. Eu mi-am amintit de fostul soţ care mă întreba la fel, dar agasat: “De ce vrei să intrii în sufletul meu, ce crezi că vei găsi acolo?!”

Ustură cuvintele astea ascunse. Nerostite. Asemeni celor înfierate pe piele. Dansează roşii, încinse în spaţiul dintre noi. Pot însemna orice. Îţi imaginezi. Creezi scenarii. Oare ce ascunde?! Şi de cine?! Şi de ce?!

Sună Simba. Tonul vocii lui mă pune, inutil, în gardă. Mă ia pe ocolite. “Vreau să îţi spun ceva. Am observat că Alesia îşi bate puii… Aşa, degeaba… Ai idee de ce face asta?”

Da, observasem şi eu asta. E irascibilă şi, de câte ori îi prinde p’ăia mici prin raza ei de acţiune, le dă câte o lăbuţă şi se infoaie la ei cu un sunet care nu lasă nicio cale de interpretare. Mesajul e fără echivoc. Puii se retrag nedumiriţi din calea ei, cu mutriţe de îngeraşi poznaşi, nevinovaţi. De fapt, sunt 2 mici-mari profitori pufoşi şi irezistibili. Au deja 4 luni şi ea a reuşit să îi înţarce de vreo 4 zile. Cu lăbuţa îi ţine acum la distanţă. O înţeleg, căci puii s-au făcut ditamai găliganii, iar ea e una singură. Uneori, noaptea, nici nu ştiu dacă umbra care trece pe lângă mine e un pui sau e Alesia. Aproape au ajuns-o ca dimensiuni.

După ce aflu întrebarea, mă relaxez, căci tonul îngrijorat şi uşor temător al lui Simba îmi crease o mică tensiune. Îi răspund pe măsură şi pe acelaşi ton. “Ai temă să studiezi psihologia Alesiei. Ia caută tu pe google: de ce îşi cafteşte Alesia puii?!”

Nu e nici 5 şi s-a întunecat afară. Am tot calabalâcul de we cu mine: laptop, cameră foto, încărcător, obiectivul de 200 al lui Andrei. Cică l-a uitat la mine. Dar eu ştiu că mi l-a lăsat. Căci ştie că îmi place, iar el, prea prins acum în poveşti, aleargă fără cameră.

Aseară am fost la concert de chitară, voce şi poezie. Hm… Chitara mea pe unde o fi?... După ce o găsesc, mai trebuie doar să învăţ să cânt la ea… Şi să te ţii atunci! Câte le-oi mai spune!

Da?! Câte?

Toate! Le voi lua din jur şi le voi arunca pe coarde! Să sară care încotro s-o nimeri!

Ne construim viaţa secvenţă după secvenţă. Uneori interferăm cu vieţile paralele, acelea care ar fi putut fi dacă… Cu fiecare nouă alegere pe care o facem, secvenţa se schimbă.

Aseară, într-o astfel de viaţă paralelă, din care am surprins frânturi, nu eram singură. Lângă mine era un bărbat care mă iubea. Şi pe care îl iubeam. O vreme am simţit deschiderea acelei clipe. Vibram odată cu chitara de pe scenă. Dulce moment, căci am revenit de acolo, înapoi în viaţa asta în care el nu există, îmbogăţită cu o nouă recunoaştere.
Uitasem de el. Partenerul divin. Acel bărbat care mă poate face să cânt pe o scenă, chitară de lumină cu corzi de iubire. O vreme l-am aşteptat. Apoi drumul a continuat, dar fără el şi a lui mână măiastră. Undeva e un “dacă” unde am inversat alegerea…

Zâmbesc la gândul că lângă mine, paralel, mai e o Iza care trăieşte povestea unei iubiri împărtăşite. Care are un martor la viaţa ei. Şi ştiu că pot oricând să fac schimbul cu ea. Dacă…