Cumva tu ai fost călăuzit către mine. Să fie fost protectorul tău sau al meu?!
Căci ochii tăi m-au zărit de departe, printre catarge,
far zămlisit să te aducă aici.
La început am fost curiozitate pentru tine,
apoi, am devenit un ţel. Şi nu te-ai sfiit să-mi spui ce simţi, să-ţi pui inima
lângă mine.
“Primele texte pe care le-am citit, scrise de tine, au declanşat un
Semnul Exclamării imens în creieruţul meu. Imens şi cu lumină colorată şi
intermitentă... Ştiu să recunosc
valoarea când o văd. La început a fost ca o provocare, apoi s-a transformat în
curiozitate... Curiozitate ce a facut puţini paşi înainte să devină o nevoie de
nestăvilit de a te cunoaşte. Şi aşa a început totul, dinspre a mea parte... Practic,
am dat năvală în a ta viaţă... Ceea ce am întâlnit a depăşit aşteptările mele
optimiste... E un vis pe care mă strădui să-l fac (să-l facem ) să devină
realitate. Pentru noi... În primul rând pentru noi”
Mi-ai spus firesc, fără echivoc şi fără drept
de replică:
“Îmi plac foarte puţine
persoane... Practic nici una în afară de prietenii vechi, care-s ca o eczemă,
nu mai poţi scăpa de ei. Da’ nu ştiu de ce îmi place de tine (sau de
comentariile, pozele şi istoriile pe care le postezi, că-s a tale sau nu)... Adevăru-i
că-ţi fac curte... Ruşine să-mi fie, nu-s obiectiv...”
M-am împiedicat de sincertatea ta într-o
dimineaţă în care, încă, mai visam, la iubirea aceea împărtăşită, menită să îţi
aducă împlinire. Desigur, mi-a plăcut să ştiu de tine...
Apoi, un timp, doar am vorbit. Ne-am povestit
unul de altul.
Şi, într-o bună zi mi-ai spus:
“Te doresc în lumea Mea, cu un egoistic simţ
al dorinţii de bine faţă de propria-mi persoană,
incontrolabil dar echitabil! Ce-mi doresc mie va fi ce-ţi doreşti tu, ţie.…”
Iar azi îmi spui:
“Te iubeşte Marius, Izuca.... Sau Izuca, te iubeşte Marius! Că tu eşti
pe primul loc în ale mele gânduri...
O zi plăcută să ai, aşa cum ţi-o doresc io... Te pup, iubire...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu