Te ia doar pe tine şi vino-napoi!

Aproape tot drumul

m-ai ţinut de mână.

Uneori mă mai lăsai cât să mai fac o poză.

Dar şi asa, mereu mă aşteptai.

Dacă poteca se îngusta

şi loc nu mai era de doi,

tu tot de mână mă ţineai,

întors fiind cumva-napoi.

O parte din tine

era mereu către mine.

Treceai peste porţiunile grele

şi niciodată nu uitai

să te întorci către mine să mă ajuţi.

Din nou, mâna îmi întindeai...

Iar eu am primit bucuroasă tot!

Eram ca un copil răsfăţat

şi bine îndrumat.

Tu grijă ai avut de mine

aşa cum nimeni niciodată nu a mai făcut...

Şi asta mi-a plăcut...

Nici nu ştiam că poate fi şi aşa:

să simt că suntem doi, să ştiu că nu sunt singură,

o mână întinsă către mine să fie ceva firesc.

Lângă tine, cu cât va fi mai anevoios drumul,

cu atât voi fi mai răsfăţată!

Căci tu ştii, ca nimeni altul

să ai grijă de iubirea ta...

Te ia doar pe tine, iubire, şi vino-napoi! 

Am nevoie de tine, mai mult decât o pot spune...