Iubirea este o alegere ce vindecă

Alegem să permitem unei persoane care ne-a plăcut să se apropie mai mult de noi.

Apoi, dacă simţim chimia, alegem să ne apropiem şi noi mai mult de ea şi o căutăm. O ţinem aproape. Încă o vreme până decidem că e potrivită şi alegem să trecem la pasul următor şi să o îngăduim şi mai mult în inima noastră.

Acesta e primul pas spre iubire. E prima permisiune.

O ţii o vreme in inima ta, o răsfeţi şi te răsfeţi şi tu, pentru ca, într-o bună zi, de nicăieri şi într-un mod inexplicabil, ea să spună sau să facă ceva care, din nou, te pune în faţa unei alegeri: mă enervez ori ba?!

O îngădui mai mult în inima mea şi îi răspund acum cu blândeţe, sau nu îi mai îngădui niciun pas şi dau cu ea de toţi pereţii?!

Alegerea aceasta e una mai grea, iar cei proşti şi orgolioşi tot prost o să aleagă! Căci ei nu vor îngădui ca iubirea să crească în inima lor şi ei să se mai deschidă un pic, ci se vor încuia, se vor fereca, prevăzători să nu sufere carecumva!

Dar omul inteligent, deşteptat, conştient de faptul că tot ce contează e iubirea şi nu egoul lui mărunt, va alege să se deschidă şi mai mult, să îi îngăduie persoanei iubite să se apropie de el. Chiar dacă îl doare... Chiar dacă stie că vor ieşi la iveală răni mai vechi...

Şi astfel, pas după pas, omul inteligent, se va deschide curând complet în faţa iubirii, şi totul a fost o alegere... Dar şi o binecuvântare pentru el!

De aceea zic, şi o repet: doar cel inteligent iubeşte! Prostul e prost, şi-asa rămâne, prevăzător să nu fie rănit! El va rămâne ferecat şi solitar cu fruntea plină de cucuie de care-n veci nu se va lecui!

Căci singura ce vindecă tot şi cu devărat iubirea este!