Lecţia iubirii

Tu te-ai deschis mult în faţa mea.

Atât de mult încât am ajuns la rana ta cea mai ascunsă...

Şi am atins-o cu o întrebare cruntă pentru tine...

Dar nu te-ai supărat, dimpotrivă, te-ai abandonat şi mai mult în faţa mea...

Atât de mult cum nici nu credeam că e posibil...

Plângând mi-ai dat atunci răspunsul... Nu te-ai sfiit şi nu te-ai ruşinat de asta...

Tu, bărbat în toată firea, plângeai ca un copil...

Şi mi-ai mai spus că nimănui, niciodată, nu ai mai povestit acele lucruri...

Atunci, iubire, în mine s-a produs un declic.

Căci am văzut şi am simţit cu toată fiinţa mea cât de mult îmi îngădui tu să te cunosc...

Şi m-am ruşinat pentru momentul acela în care, copil cretin ce sunt, cu mâinile încrucişate peste piept şi cu nasul în fereastra microbuzului, eu am ales să mă supăr pe tine căci tu m-a întrebat ceva, ce nu era, nici pe departe, atât de dur ca întrebarea mea...

.....

Tu, iubire, ţi-ai pus inima în palma mea şi mi-ai adus la picioare lecţia iubirii depline...

Eu nici nu ştiam că e posibil să laşi pe cineva să intre atât de mult în inima ta...

Să te abandonezi atat de mult... Să te dăruieşti cu totul!

Şi vreau să mă deprind cu asta...

Vreau să fac toţi paşii către tine, iubire, şi să te las să îmi ţii inima în mâna ta...

Cumva, lângă tine, eu ştiu că voi reuşi asta, şi că apoi de toate mă voi vindeca...