Schimbarea

De prea mult timp mergeam pe sârmă.

Tălpile goale s-au tăiat.

Şi fiecare pas lăsa în urmă

Miros de sânge abia-nchegat...

Durerea ce-o purtam cu mine

Şi toată suferinţa mea

Erau motiv să vreau Mai Bine...

Să fac ceva... Să schimb calea...

N-a fost uşor să mă mă desprind

De sârma ce-mi intrase-n carne...

Şi se-adâncise în al meu gând

Asemeni iadului ce doarme.

Şi-aşteaptă doar un semn acum

Să se trezească-n nebunie,

Să nu mai ţină cont de drum,

Să uite tot şi să rescrie

Povestea unei vieţi trecute

Întocmai cum se cuvenea,

Dar fără bucurii prea multe,

Şi fără zâmbete în ea....

Eu am ales să uit de sârmă...

Şi am păşit pe lângă ea...

Căderea mea a fost destul de lină

În rotocoale largi de colţ de stea...

Nu m-am zbătut şi nici nu am strigat.

N-am încercat să mă agăţ nicicum

De tine, sau de-un fost bărbat...

De zâmbete uitate-n drum...

Cumva eu m-am abandonat

Pe-această cale fără de întors.

Asemeni şarpelui ce coada şi-a muşcat

Şi zace-acum în drum, pe jumătate ros...

Când tocmai mă muşcam de cap,

Şi-urma să uit de tot ce-am pătimit,

Eu am ieşit cumva din şarpele colac

Şi-un univers întreg am devenit...