E vremea pentru o schimbare

Nu, nu ar fi trebuit să mă tulbure vorbele ei…

Căci toate acele ocări nu erau altceva decât propriile ei frici… 

Ocara cu ruşinea satului în care nu te poţi întoarce cu un alt iubit…

Ocara cu ruşinea că nu te-ai măritat…

Ocara cu ruşinea ca lumea te vede, te pune în balanţă şi judecă pripit, orice ai face… Că ruşinea asta se răsfrânge asupra întregii familii şi că, de aceea, e mai nimerit să fii cu băgare de seamă în tot ce faci…

Ocara că ai decis, aşa, peste noapte, să pleci de acasă, să le laşi toate în urmă şi lumea să o descoperi liber…

Ocara că… prea vrei să crezi că viaţa poate fii frumoasă, în loc s-o vezi ca pe-o luptă într-un tărâm urât, plin de pericole, războaie…

Toate fricile ei au sărit să mă muşte de gât… Urâte, sângeroase, fără câpătâi… Asemeni unor femei despletite, nebune… Speriate de tot ce ar mai putea lumea vorbi…

M-au prins descoperită. M-au luat în plin. Căci nu mă aşteptam la un asemenea atac… Şi tocmai de la ea, femeia liberă ce viaţa şi-a trăit-o. Nemăritată şi fără de copii…

O parte din acele ocări erau cele pe care chiar ea, la timpul ei, le-a primit…

Erau acolo, bine ascunse… Şi, când cu ochii de mine au dat, din inima ei au sărit în inima mea, însetate de sânge proaspăt, nou…

Când m-am dezmeticit şi am început să le smulg de pe mine, una câte una, ca pe nişte hiene ce muşcau din carne, bucăţi din mine ele-au luat… M-au ciuruit…

Dar a fost mai bine… Căci, prin găurile rămase în trupul meu, au început să curgă amintiri uitate… Cumva acum m-am curăţat… Iar rănile aproape s-au închis acum…

Da, un război a fost acolo… Între mine şi ea… Mătuşa care cumva, îmi e oglindă…

În final, cu voce lină… Abandonată faptului împlinit… Ea mi-a urat să-mi fie bine… Chiar dacă vede că nu-i deloc potrivit ceea ce vreau să fac…

Lupta aceea a fost şi lupta dintre ea (femeia singură de acum) şi ea (femeia liberă de la-nceput de drum, Ileana aceea care-avea iubit)…

………..

Casele, două din trei părăsite în prezent, sunt tot acolo, în valea aceea uitată de dumnezeu… Iar satul, cu ochii goi şi trişti, e gata să accepte şi un compromis, să lase frâiele mai libere. Numai să îşi deschidă uşile din nou şi tinerii să se întoarcă acasă…

...........

Noi doi, milionarii în iubire…

În satu-acela ne întoarcem ca  să schimbăm un pic din el…

Căci lumea astăzi nu mai e ca la-nceput şi de aceea tinerii-au fugit…

Lăsând în urmă un sat părăsit… Un loc asemeni unui colţ de rai, dar pustiit…

E vremea pentru-o transformare, în noi dar şi în tot ce este-n jur….

Iar satul ne va binecuvânta pentru curajul ce-am avut!