Izuca e a ta şi numai a ta!

Uneori mă pun de nu mai ştiu de unde să mă iau...

Atunci stau şi mă uit tristuţă la tine... Căci nu-mi mai vine a râde. Nu-mi mai vine a nimic...

Tu, însă, reuşeşti cumva să mă găseşti şi să-mi arăţi pe unde m-am pitit.

Mă reîntregeşti şi apoi eu iară râd. De dragul tău, de dragul meu...

Tu nu te temi să te faci de râs în faţa mea. Să mă faci de râs. Şi apoi să mă faci să râd. Să râdem amândoi. 

Da, e o lecţie de care, încă, mai am nevoie. Căci eu, pe undeva, am o spărtură pe unde îmi pierd râsul.

Multe mai am eu de învăţat de la tine, iubire...

Uneori vorbele nu ţi le înţeleg. Te rog să le repeţi şi tu nu vrei. Îmi spui doar: “lasă, nu e important...”

Şi pentru mine totul e important... Nu pot lăsa nimic, aşa, să treacă pe lângă mine, pe lângă inima mea.

Atunci devin iar serioasă. Căci mi se pare că printre degete mi te scurgi...

Dar tu mă simţi şi nu mă laşi aşa. Mă prinzi din zbor şi-mi spui:

-Iubire, Marius e doar al tău, n-ai teamă. El doar pe tine te mai vrea de-acuma. Încă 10 ani cu tine şi-i tare fericit.

-Doar 10?!

-Măcar atât! De-or fi mai mulţi, îi şi mai bine!... Numai să nu te saturi tu de mine!

-Cum să mă satur de tine?!

-Apăi ai tot dreptul! Eu unul sunt gata să mă schimb, numai să fiu cu tine... De dragul tău pot face asta.

-Dar nu-i nevoie să te schimbi! Deloc!

-Ba îi, Izuca, Marius ştie. Şi vrea să fie mai bun. Dar de iubit, nu-ţi face griji, mereu te voi iubi ca acum... Asta nu se va schimba nicicum... Tu nu ştii cât de mult eşti în inima mea... Iar eu sunt fericit, doar dacă şi tu eşti... Starea ta e starea mea... Mi se transmite şi nu am ce face!  Şi dacă te văd că râzi şi te simţi bine, mie-mi e de ajuns! Şi sunt gata să fac orice pentru asta, iubire... Chiar şi să mă schimb...

Şi uite-aşa mă regăsesc şi redevin “Izuca ta”... Şi tare bine mi-e să fiu aşa...