Iubirea doare când nu îşi poate urma calea

Uneori iubirea ce ţi-o port răbufneşte într-o durere mare...

Mă loveşte ca un bumerang întors din cer. Drept în inimă.

Cad atunci în genunchi. Şi realizez că de ceva timp, deşi îndrăgostită, tot mai singură sunt...

Amar e gustul buzelor mele acum... Şi nimic nu doare mai mult decât aşteptarea asta pe care nu o înţeleg...

Ce ar fi dacă, între timp, eu aş muri?... Sau, şi mai rău, aş uita de tine... Sau dacă aş găsi un alt drum, departe de tot ce e aici, acum?...

Ce ar fi dacă... aş da curs disperării care, câteodată, mă trânteşte la pământ?... Căci, acum mai mult ca niciodată, singurătatea asta doare crunt... Căci eu nici nu mai sper să te găsesc acum, când, cred că te-am găsit... Dar tu, din motive greu de înţeles, ai un alt drum. Departe... Tot mai departe de inima mea...

Poate că rostul tău era să mă salvezi din ceea ce acum mă trage înapoi... Dar nu eşti aici, iar eu, încet, uit să te mai văd...

Şi, cu fiecare zi, mă sting... Azi poate mai mult ca ieri...

Dacă viaţa îţi dă şansa la iubire, nefiresc e să amâni împlinirea ei...

La scurt timp, cumva, ţi-o va lua... O va da altora...

Căci tristă e povestea de iubire care nici nu a început... Dar ar fi putut fi...