Razna prin basme sau cum a rămas Ileana Cosânzeana cu calul fermecat

Introducere

Ai crescut cu basmele luate de la bibliotecă din prima zi de clasa întâi(ştiai a citi deja…). Şi ai ajuns să te identifici cu personajele de-acolo. Chiar şi acum, tu ai la căpătâi basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Basmul tău preferat.

Aşa că eu am devenit uşor Ileana Cosânzeana de pe tărâmul tinereţii veşnice, în timp ce tu oscilezi între calul şi mârţoaga lui Făt Frumos. Căci nu te consideri Făt Frumos, ci calul lui! Îţi place ţie cum mârţogul lui Făt Frumos(ai fi vrut tu, totuşi, să fie un măgar…), după vreo trei tăvi de jăratic, se scutură de tot şi devine un armăsar înaripat. Şi mie îmi place asta, recunosc. Şi, uneori, chiar eşti acel înaripat…

Cuprins

Dar tu, căluţule, devii isteric când apare omul spân! Sau musulman! Căci alergi la Ileana Cosânzeana să o zgâlţii de umeri:

-Ileană, vine omul rău!

-No, şi?! Acum cheamă-ţi-l pe Făt Frumos să rezolve conflictul acesta dintre bine şi rău! Ultima dată era scoborât pe tărâmul celălalt să lupte cu Marele Zmeul. Care, de ceva vreme, s-a pensionat şi cuminţit. Dar Făt Frumos nu vrea deloc să-l lase-n pace! Mai merge din când în când la el să îl zgândăre cu ce a fost odată, demult. Eu stiu că se plictiseşte, dar chiar aşa, să te iei de un zmeu bătrân?!

Mai iei o gură de jăratic, te scuturi aşa cum numai tu ştii, îţi desfaci aripile albe şi te porneşti la drum prin înalt. De sus îl vezi pe FF. E uşor îmbătrănit. Căci de ceva timp s-a aşezat la o partidă de şah cu Marele Zmeu şi a uitat de Tinereţea fără Bătrâneţe către al cărei tărâm ar fi trebuit să plece de mult.

-Făt Frumoooos!

-Ce îi?!

-Vine omul spân!

-Apăi spune-i să vină aici! Că îl provoc la un şah!

-… Hă?!

-Ce te zgăieşti aşe la mine ca un cretin?! Nu ţi-a ajuns tava de jaratic?! Auzul nu ţi-i bun?! Meri de îndată înapoi şi ia-l pe Spân şi adă-l aci! Ţi-l fac şah-mat din trei mutări! Şi, când treci pe deasupra ei, dă-i Ilenei din salata asta şi spune-i că mă-ntorc până la înserat! De ea mi-i dor de numa-numa. Dar am aici campionat de şah.

Tu iei salata şi te-ntorci.

-Ştii, Făt Frumos amu joacă şah cu Zmeul… Şi e o ţâră cam bătrân… Mi-a zis să-l duc colea şi pe Spân să-l termine cu un şah-mat…

Am luat salata – era salata din grădina ursului. O culesese Harap Alb şi, neavând cui să o mai dea(prinţesa Împăratului Roş a fugit de ceva vreme în Italia cu Setilă…), i-o dăduse lui FF.

-Eh, de-amu şi Harap Alb e bătrân şi singur… Toţi eroii buni sunt bătrâni de-acum… Am rămas singură aici, pe tărâmul tinereţei veşnice… Şi nu e vesel deloc… Doar tu, căluţule, şi eu…

Tu, calul înaripat, îngândurat acum, te ridici în văzduh ca să duci la bun sfârşit ce ţi-a cerut FF. Îl iei în spinarea ta pe Spân şi te întorci cu el pe tărâmul celălalt… Aici, însă, tot ce găseşti, sunt doar doi moşi bătrâni-bătrâni… Cu părul şi cu barba albe… Lungi, crescute fuior în jurul lor… Stau inerţi în faţa tablei de şah… Au uitat cine mai e la mutat… Ba nici nu mai ştiu cine sunt ei…

Când îl dai jos pe Spân, căci singur el nu a mai putut coborâ, vezi că şi el e la fel de bâtrân…

Îi laşi acolo pe toţi trei, moşi albi, încremeniţi în uitare… Şi te întorci la Ileana...

Încheiere din ciclu: uneori FF e aşa de fain că Ileana alege calul

Ea, Ileana, te aşteaptă cu o nouă tavă de jăratic. Tânără, frumoasă, iubitoare…(Ileana, nu tava!)

Tu o mânânci încet şi cu greutate (tava cu jăratic, nu Ileana!) căci şi pe tine te-au ajuns anii grei de pe tărâmul celălalt, apoi te scuturi şi renaşti. Ileana se apropie de tine, îţi dă sărutul fermecat şi devine şi ea un cal înaripat. Alb, uneori uşor lila…

Notă de subsol
:P