Zen printre pisici

Mă trezesc. Surprinsă că aşa de repede e iar luni. Pisici!

......

Ivan miaună a disperare după atenţie. Simba îi şuieră pritre dinţi: “Mai taci, măi! Ce tot vrei?!”

Eu râd. Simba şi-a găsit naşul... Ivan, mereu dornic de atenţie, e exact cum era Simba cand era mic – un mămos!

L-a închis în dulap. Dar pentru scurt timp, căci Ivan l-a înduplecat, din nou, cu mieunatul lui de copil orfan.

-Măi, o fi in călduri... Numai că el nu ştie să miaune ca un cotoi, el miaună ca un pisoi.

-Păi nu-i prea mic?!

-Are deja 8 luni. Şi poate fi destul. Dar, dacă nu-i găseşti leac, îl vând!

-Păi cum?! Tu ai fi în stare să îl vinzi şi pe bunicu! Vindem tot!

-Ia vezi, că mă cam superi! Poate te pun pe olx şi pe tine!

.......

Plec de acasă. În fiecare zi. E un drum pe aici pe care îl tot fac. Obsesiv.

O pisică moartă pe el. De la o zi la alta tot mai umflată şi cheală. Fix pe trotuar.

Nimeni nu o ia de acolo. Nici eu.

.......

Mi-a căzut un dinte. Semn că nu vocalizez ceea ce simt. Se pare că nu e de ajuns doar să scriu, ci trebuie să le şi strig! Pisici!

.......

O lacrimă mare mi-a picat pe obraz. Plouă?! Privesc cerul înnorat. Aştept a doua lacrimă care nu mai vine. Era lacrima mea... Doar una... Pisici din nou!

......

Mă doare iar. Încă o aschie de viching leu... Îmi vin pe buze cuvinte aprige... Cu rimă... Le şuier vântului care îmi înroşeste faţa... Mi-e cald. Mi-e frig. Şi strig tot ce mă doare. Atât cât să nu mă audă nimeni...

A mai ieşit o aşchie de viching din inima mea...

Dacă aş fi fost femeie de gheaţă aş fi avut aşchii de gheaţă acolo. Ca în poveste...

......

Şi mâine iar voi trece pe lângă pisica aceea moartă, mai cheală şi tot mai umflată...