Nu mă consider scriitor

Pentru mine scrisul a început ca exerciţiu de vindecare şi regăsire. Mulţi ani am scris doar file de jurnal. De mână. Caiete întregi pe care nu le reciteam şi nimeni altcineva nu le citea. Toate erau rupte şi aruncate la gunoi.

Abia în 2010 şi după 10 ani de jurnal, am cutezat să îmi fac un blog unde să povestesc ceea ce trăiam. Cu reţinere şi teamă. Poveşti gen cronica zilei. Nimic mai mult. În timp exerciţiul acesta a început să dea roade nebănuite, căci am prins curaj şi am descoperit că pot explora mult mai adânc. Că pot scrie şi în alt mod... Că, pur şi simplu, există o stare în care ceea ce scriu capătă alte valenţe şi culori...

Acum ştiu că am descoperit că pot intra în fluxul de creaţie, în starea aceea în care eşti direct inspirat de univers. Uneori se întâmplă să recitesc ceea ce am scris într-un astfel de moment  şi să nu recunosc textul... Îl citesc ca şi cum a fost scris de altcineva... E semn clar că eu doar am fost instrumentul, mâna care l-a trecut pe hârtie, mesajul fiindu-mi dat.

Nu întotdeauna e aşa. Sunt şi momentele acelea în care scriu doar eu. Dar nu las zi în care să nu scriu ceva, pentru că ştiu că e nevoie de exerciţiu continuu pentru a te apropia de starea aceea necesară creaţiei şi că fără exerciţiu te îndepărtezi de ea...

Cumva, ceva e necesar să scriu! Cât de puţin! Uneori e de ajuns să aştern doar 2-3 cuvinte şi simt că am intrat în stare. Atunci şterg ceea ce am scris şi reiau totul cu o altă vibraţie. Alteori, pur şi simplu, nu merge. Dar nu mă opresc, continuu. Atunci iese un alt gen de tex.

Este exact ca în meditaţie – sunt zile mai bune şi zile mai puţin bune... Dar toate te duc mai aproape de tine! Aşa că nu te opri!

Atunci când mă conectez la această sursă de inspiraţie şi intru în flux, devin una cu cuvântul, îl simt cum vibrează. Uneori revin şi schimb cuvântul di-napoi, sau şterg chiar tot, căci vibraţia nu e cea potrivită mesajului primit. Şi, în tot acest timp, pentru că uit de mine şi de ego, pentru că mă joc în ambele emisfere şi pentru că sunt direct conectată cu latura mea creativă(latură pe care o avem toţi), mă simt fericită, împăcată şi împlinită.

Astfel scrisul a devenit pentru mine un instrument de vindecare şi explorare. Prin el mă conectez uşor la ceva adânc ascuns în interior. E un fel de meditaţie... Prin scris primesc răspunsurile de care am nevoie. Prins scris mă iert pe mine şi pe cei din jur. Scrisul mă ajută să iubesc!

Eu nu sunt un scriitor, sunt doar un utilizator al fluxului creator. Şi oricice poate fi la fel, cu exerciţiu şi cu instrumentul potrivit. Pentru mine acest instrument a fost scrisul, dar pentru alţii poate fi orice altceva! E nevoie doar de o activitate care să te scoată din minte şi să te pună în inimă.

De aceea nu aştept recunoaşteri şi nici cronici favorabile pentru nimic.

Fericirea pe care o simt în timp ce fac lucrarea şi iubirea cu care mă încarc în acel timp sunt tot ce îmi doresc!