Doar în iubire poţi vedea omul de lângă tine, altfel doar îl judeci

Nici măcar nu încerca să îl înţelegi pe cel de lângă tine, dacă nu îl iubeşti.

Atunci când iubeşti mintea ta este în legătură directă cu intuiţia, cu inteligenţa emoţională, cu adevărata cunoaştere.

Altfel, nu faci decât să cataloghezi, să clasifici, să tragi concluzii care e posibil să nu aibe nicio legătură cu esenţa şi adevărata natură a omului din faţa ta.

Nu pierde vremea, oamenii, dacă nu îi iubeşti, nu îi poţi vedea aşa cum sunt. Imaginea pe care ţi-o vei construi despre ei este, cu siguranţă, una limitată, falsă, incompletă. Omul este o entitate complexă, pe mai multe straturi şi în continuă schimbare. Un om nu este niciodată la fel. El se poate transforma de la o clipă la alta, iar perceptia minţii este extrem de limitată, fiind condiţionată, totodată, şi de un bagaj de informaţii stocate în sertăraşe conceptuale. Informaţii pe care, credem noi, le putem folosi la un moment dat în mod obiectiv. Dar nu este deloc aşa, pentru că momentul nu este niciodată la fel. Şi, cu siguranţă, ceea ce este valabil pentru un anumit om nu corespunde şi altuia.

Unul din cele mai bine exemple care se poate da...

Un tată a urcat în metrou cu cei doi copiii. S-a aşezat posomorât şi absent pe un scaun în timp ce copiii, debordând de energie, impingându-se şi strigând unul la altul, au început să deranjeze călătorii din jur, care, aproape la unison, şi-au îndreptat atenţia şi judecăţile către părintele absent, picat parcă în altă lume. În cele din urmă chiar l-au tras de mânecă cu observaţii critice la adresa copiilor care necesitau să fie struniţi. Atunci tatăl a murmurat cu o voce stinsă, abia auzită:

-Mama lor a murit în urmă cu o oră... Acum mergem la spital... Nu ştiu cum să le spun copiilor...

În acel moment, toţi cei din jur, simpatizând cu durerea sinceră a omului, nu au mai fost deloc deranjaţi de cei doi copii. Dimpotrivă, au început să îi privească cu infinită înţelegere şi compasiune.

Iată cum o judecată de moment, sub razele calde a inimii şi compasiunii, s-a topit ca prin farmec!

Deci, e simplu: decât să-i judeci, mai bine iubeşte-i pe cei din jur! Oamenii nu sunt răi, ei doar suferă şi, uneori, nici nu realizează cât de mult rău fac în jurul lor. Iubeşte-i şi nu va mai fi nevoie să îi înţelegi, să te aperi sau să reacţionezi. Iubirea aceea, nu numai că se va întoarce la tine, dar îţi va deschide inima către adevărata înţelegere.

Tot ce ai nevoie este iubirea. Ea deschide orice uşă, depăşeşte orice barieră conceptuală, te poate duce dincolo de limitările minţii şi egoului.