Iarna la mare sau sumarul de la prima oră

Nu se întâmplă în fiecare zi să te trezeşti între două torsuri de persane... Pe stânga era Ivan – proaspăt cules din flori...

Dimineaţa el suferă de lipsă de atenţie şi a depistat că, dacă se urcă în flori cineva îl va băga imediat în seamă, îl va culege de acolo şi il va purta ca pe o pufoşenie matinală ce e într-un pătuţ călduţ, sub o păturică calduţă. Se cuibăreşte acolo, între braţele care l-au cules, şi începe să toarcă instant. Asta făcea şi  acum.

Pe dreapta era Alesia.

De ceva vreme şi în ciuda pastilelor pe care i le-am dat, e o pisică radioasă, disponibilă, care iubeşte şi vrea să fie iubită. Se pisiceşte cât nu s-a pisicit tot anul şi toarce de zbărnâie ferestrele! Radiază! Umple camera şi universul întreg cu torsul şi mesajele ei! Şi iubeşte tot ce atinge... Aseară era îndrăgostită lulea de prelungitorul cu 5 prize...

Iar eu eram la mijloc. Între cele două torsuri. Cu gândul la el. Plină de iubire.Cu braţele pline de iubire... O prinţesă pe o insulă de poveste...

Ivan s-a smucit şi a evadat, Alesia a căzut din pat – tocmai se întindea către un colţ de pianină ca să îi dea din iubirea ei pisicească... Când i s-a terminat patul de sub picioare...

M-am desprins şi eu din căldurica culcuşului de poveste şi... ups! Mi-am amintit că trebuia să ajung la laboratorul de analize cu... sumarul acela de la prima ocazie într-o fiolă cu dop...

Nu trebuia să beau nici cafea...

Ok, dacă trebuie, trebuie... O facem şi pe asta...

Cumva voi afla eu de unde vine nodul ăsta din gât... Pană acum investigaţiile nu au dus nicăieri, ci doar la supoziţii neconfirmate.

M-am înfofolit bine, căci, în ciuda ghioceilor de la fereastră(primiţi de la tata, căci ieri, când a plecat după morcovi şi s-a întors... vesel tare, avea şi ghiocei cu el!), afară ninge! Viscoleşte!

Am prins chiar microbuzul potrivit pentru destinaţia mea, aşa că nu am stat prea mult în vântul turbat de iarnă la mare.

Ok, am ajuns la destinaţie...

Eram a 5-a persoană din faţa laboratorului. Cele două asistente-recepţionere şi doi bărbaţi pacienţi.

Lacătul nu se dădea deschis... Cu siguranţă îngheţase. Fata care incerca în zadar să îl deschidă era convins     ă că cineva încercase o spargere şi rupsese o cheie în lacăt.

De nicăieri, la ora aceea matinală, a apărut şi spătosul de la intervenţii. Nu ştiu dacă doar era în trecere pe acolo sau fusese chemat. Dintâi a încercat şi el să descuie. Nu i-a reuşit.

Scena era aşa: un tip spătos(dar spătos tare), cu un ciocan şi o şurubelniţă în mână, lovind acum cu putere în lacătul încăpăţânat(primise confirmarea că îl poate sparge).

O fată atletică(una din cele două asistente-recepţionere) care ţinea poarta cu o mână, iar cu cealaltă o ţigară din care, cu patos, mai trăgea din când în când.

Cealaltă recepţioneră era deja pe jumătate ninsă. Nu avea fes, fular, mănuşi. Doar un telefon în mână. Era asemeni fetiţei cu chibrituri, numai că se încălzea la un smartphone. Eu, bine infofolită, privind la ea, mă simţeam ca un trişor. M-am gândit ce i-aş putea oferi din accesoriile mele, căci fata începuse să se cam schimbe la culoare... După o scurtă deliberare, I-am oferit fularul meu – suficient de mare ca să se îmbrobodească cu el. L-a refuzat hotărâtă.

-Mulţumesc, nu e nevoie!

Urma primul bărbat care urmărea cuminte loviturile marelui faur. Cu cutiuţa cu... sumar în mână. O ţinea ca pe ceva de mare preţ.

În spatele lui, al doilea bărbat, şi el cu o cutiuţă cu un lichid galben, încuraja acţiunea.

-Haideţi, daţi mai tare, că am îngheţat aici...

Eu eram ultima în rând, înfofolită, cu gura până la urechile care nu se vedeau. Amuzată. Îmi plăcea cum ne strânsese universul pe toţi acolo, la prima oră din dimineaţă, unii dintre noi ţinând cu mare grijă cutiuţa cu primul jet de urină! Da, nu vezi în fiecare zi aşa ceva...

Încă două lovituri şi lanţul care era legat de lacăt s-a rupt. Lacătul nu. Se pare că era un lacăt de la ENEL şi că acestea nu au moarte. Nu se pot sparge oricât de spătos ar fi meşterul.

Am intrat. S-a dat durmul la calculator. Au mai venit şi alţi clienţi. Un cuplu cu un copil. Încă o femeie mai în varstă care purta şosete lila peste bocanci. Ca să nu alunece pe scări. Şi alţii... Se umpluse recepţia acum.  Numai că nu funcţiona aplicaţia de la casa de asigurări... Mai toţi eram acolo cu trimiteri, adică aveam de făcut analize decontate de casa de asigurări. Analizele mele, dacă ar fi fost să le plătesc, ar fi costat de 4 ori mai mult. Aşa că am aşteptat răbdătoare să se rezolve problema.

He! Nu s-a rezolvat.

Mâine revin! Cu fiola cu sumar la un lacăt nou!