Înger roşu

Mărturisesc că uneori sunt rea.

Şi îmi place de mine, chiar şi aşa!

Chem cuvintele, muşc din ele. 
Iar ele muşcă apoi din cei din jur!

Sau le strâng în preajma mea.

Cuvintele.

Le stârnesc cu băţul egoului.

Până încep să mârâie şi să îşi arate caninii.

Albi, ascuţiţi.

Deja când au început să latre şi să muşte din mine, cu un singur gest le trimit, în haită.

Nu contează cine trece pe acolo!

Cuvintele mele, asemeni câinelui turbat,
Sar la atac.

Da, mai fac şi asta! Şi îmi place!

Eu stau zâmbind pe norul meu negru.

Pregătită să arunc şi vreo două fulgere.

Şi trăiesc momentul ca ca un sturion care a luat-o în amonte urmându-şi chemarea...

O furie surdă e atunci în mine.

O simt cum îmi râcâie în pereţii inimii.

Şi îmi zgândăre ficatul.

O furie veche.

Adanc ascunsă în tâmpla mea...

Şi eşti şi tu acolo!

Bărbat fără inimă, cu ochii pe un alt sân.

Iar eu, femeie însetată de iubire...

Femeie tânjind după o mângâiere...

Rămân 'lăcrimată de-a ta amintire...

Dar ce-ţi mai pasă ţie de toate astea acum?!

Aşa că fac un gest către haita mea de cuvinte înrăite!

Iar ele muşcă sângeros...

Tot din inima mea...