Între mare şi munte e o lună de Godeni

-Izuca, eu m-am îndrăgostit de tine. Te-am cunoscut din ceea ce scrii. Şi dacă ai fost sinceră acolo, tu eşti iubirea mea. Merem o lună la Godeni. Doar noi doi. O lună. Timpul petrecut împreună a fost prea scurt. Au fost doar 7 zile... O lună în care muncim împreună, dormim pe jos dacă nu e loc, aducem apă cu găleata de la fântâna din sat... Dar vreau să petrecem un timp împreună ca să ne cunoaştem. Dacă mere, Izuca, apoi calea e împreună mai departe. Dacă tu mă mai vrei. Căci eu te vreau.

Te ascultam. Ideea cu Godeniul mi se păruse atât de bună, încât ridicasem mâinile în sus ca un copil care a aflat că pleacă în tabără. Dar tu continuai să vorbeşti. Să gândeşti cu voce tare.

-Să ne cunoaştem mai bine. Cu toate cele bune şi toate cele rele. Eu nu m-am ascuns de tine... Şi, dacă tu chiar eşti fata aceea pe care am văzut-o din ceea ce ai scris, ţi-am spus: eşti iubirea mea...

Deja simţeam un mic disconfort. Mi-am dat seama că eşti nesigur.

E firesc. Căci tu laşi totul în urmă şi îţi schimbi viaţa complet ca să fii cu mine.

Ştiu că undeva tu o să îţi laşi cumva o punte către înapoi. Căci nu eşti sigur că eu, Izuca pe care ai cunoscut-o, sunt reală, sunt ceea ce scriu, sunt ceea ce spun acolo să citească toată lumea...

Da, înţeleg asta, pentru că nu mulţi ar face asta... Să se pună aşa în cuvinte la vederea oricui. Ideea e că nu mulţi şi înţeleg ce e scris acolo. Unii citesc doar titlu. Alţii citesc printre rânduri ce vor ei... Doar cei care sunt pe aceeaşi vibraţie înţeleg aşa cum ai înţeles tu.

Sunt un scriitor care nu ştie să le înflorească. Uneori le dau o notă de poveste, dar tu ştii că sunt toate din suflet scoase, căci ai fost acolo, lângă mine. Martor.

Dar am simţit mica ta îndoială şi o înţeleg.

Da, avem nevoie de luna asta împreună la Godeni. Ca să ne calibrăm mai bine unul lângă celălalt şi tu să mă vezi fără reţineri aşa cu sunt şi nu m-am sfiit să mă arăt în faţa ta şi a întregii lumi.

Nu am nimic de ascuns, dragul meu. Sunt ceea ce sunt şi mă exprim ca atare. Nu e nimic calculat, denaturat sau plănuit la mine. Iar tu ar trebui să ştii că habar nu am să fac planuri şi calcule, că le iau toate aşa cu vin, îmi îndes prin buzunare tot ce se poate îndesa şi apoi alerg către alt vis. Alt curcubeu.

Ăsta e felul meu de a fi – un călăreţ pe curcubee, un visător, un idealist, un om care, de multe ori, suferă şi nu ştie de ce...

Am oscilaţii multe în ultima vreme... Şi asta pentru că de multă vreme, de prea multă vreme, m-am îndepărtat de visele mele... De natură... M-am dezrădăcinat... Timpul meu a devenit prea drămuit, prea puţin, prea încărcat cu lucruri care nu îmi mai plac...

Până acum am făcut ceea ce a fost bine pentru cei din jur. Total dedicat şi asumat. Uneori în defavoarea mea. Acum e timpul meu. E vremea să fac ceea ce îmi place...

Lângă tine, însă, am găsit un echilibru de care uitasem.

E drept că sunt momente când aş vrea să mai taci... Să nu mai repeţi la infinit aceleaşi cuvinte... Căci le-am auzit de la început foarte bine. Să mai taci şi să mă mai asculţi şi pe mine. Care nu am multe de zis. Uneori e un simplu OK! Cu braţele ridicate spre cer de încântare!

Nu mai e nevoie de nimic în plus!

OK! Eu cu tine la Godeni o lună. Aşa să fie!